Consilierul economic al Casei Albe Larry Kudlow va găzdui luni o întâlnire cu directori ai companiilor producătoare de semiconductori şi software, pentru a discuta despre interdicţia impusă de SUA vânzărilor de produse către grupul chinez Huawei Technologies, au declarat două surse apropiate situaţiei, citate de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, va participa şi el la evenimentul la care au fost invitaţi producătorii de cipuri Intel şi Qualcomm.

Un oficial de la Casa Albă a confirmat că întâlnirea va avea loc, notând că vor participa şi reprezentanţi ai Google şi Micron. Acesta a precizat că întâlnirea a fost convocată pentru a discuta chestiuni economice.

Este ”aşteptat să apară şi subiectul Huawei, dar nu acesta este motivul pentru care au convocat întâlnirea”, a spus oficialul.

Legăturile viitoare ale companiilor americane cu Huawei, cel mai mare producător de echipamente de telecomunicaţii din lume, rămân incerte, după ce în luna mai administraţia Trump a inclus compania pe o listă neagră, din motive de securitate naţională.

Măsura interzice companiilor americane să îşi vândă majoritatea produselor şi componentelor către Huawei fără o licenţă specială, dar preşedintele Donald Trump a afirmat luna trecută că firmele americane ar putea relua vânzările, în perspectiva reluării negocierilor comerciale între Washington şi Beijing.

La câteva săptămâni după acest anunţ, nu sunt clare încă detaliile legate de noua politică faţă de Huawei.

Secretarul Departamentului pentru Comerţ, Wilbur Ross, a spus că licenţele vor fi emise dacă nu există un risc pentru securitatea naţională. Statele Unite ar putea aproba licenţele pentru reluarea vânzărilor de către companii în câteva săptămâni.

Una dintre surse a spus că la reuniunea de luni au mai fost invitate Broadcom şi Microsoft

Reprezentanţii Intel şi Qualcomm au refuzat să comenteze, iar cei ai Google, Micron, Microsoft şi Broadcom nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.