Capitalizarea bursieră cumulată a băncilor Nomura şi Credit Suisse a scăzut în această săptămână cu 9 miliarde de dolari, cele două instituţii financiare anticipând pierderi importante din cauza expunerii la fondul american de hedging Archegos Capital, care a intrat în incapacitate de plată săptămâna trecută, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Credit Suisse şi Nomura şi-au redus mai lent expunerea la Archegos, un fond de familie condus de  fostul manager al Tiger Asia, Bill Hwang, comparativ cu alte instituţii financiare mari.

Băncile cu operaţiuni intenraţionale care au acţionat ca brokeri pentru Archegos ar putea fi nevoite să îşi revizuiască în scădere activele cu peste 6 miliarde de dolari, după ce fondul a întrat în incapacitate de plată.

Acţiunile Credit Suisse au scăzut miercuri cu 4%, iar declinul din această săptămână a atins aproape 20%.

Banca elveţiană, care avea deja probleme din cauza expunerii la firma de finanţare a lanţurilor de aprovizionare Greensill, falimentară, intenţionează să răscumpere acţiuni, iar plata dividendelor în acest an ar putea fi în pericol, potrivit analiştilor.

Capitalizarea de piaţă a Credit Suisse a scăzut cu 5 miliarde de franci elveţieni începând de vineri, la 25,57 miliarde de franci elveţieni (27,12 miliarde dolari). Potrivit unor surse, pierderile Credit Suisse ar putea totaliza 5 miliarde de dolari, dar banca a refuzat să comenteze.

Acţiunile băncii japoneze Nomura, care a avertizat că impactul afacerilor cu Archegos ar putea fi de 2 miliarde de dolari, au scăzut miercuri cu 2,9%. Capitalizarea de piaţă a băncii a coborât începând de vineri de la 2.300 miliarde de yeni (20,81 miliarde dolari) la 1.880 miliarde de yeni, potrivit datelor firmei Refinitiv.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.