Acţiunile Apple au scăzut cu circa 8% după ce compania şi-a redus estimările referitoare la vânzările din perioada sărbătorilor, mai ales din cauza vânzărilor mai slabe de iPhone-uri anticipate pe piaţa din China, impactul anunţului asupra capitalizării bursiere a companiei fiind de 55 de miliarde de dolari, relatează CNN Business.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acţiunile au fost suspendate de la tranzacţionare miercuri, înainte de anunţ, iar ulterior au scăzut cu aproape 8%, influenţând negativ bursele. Titlurile şi-au revenit ulterior, fiind în stagnare. În ultimele trei luni, acţiunile Apple au scăzut cu 31,1%, în timp ce indicele S&P 500 a scăzut cu 14,3%.

Problemele Apple în China, o piaţă uriaşă pentru producătorul iPhone, unde obţine circa 15% din veniturile sale globale, sunt provocate de războiul comercial dintre SUA şi China, dar şi de alţi factori, cum ar fi faptul că Apple oferă baterii de schimb pentru iPhone-urile mai ieftine, potrivit unei scrisori adresate de directorul general Tim Cook investitorilor.

După decenii de expansiune, ritmul de dezvoltare al economiei chineze încetineşte, iar pentru 2018 avansul ar urma să fie cel mai slab din 1990. Perspectiva din 2019 pare şi mai proastă. A doua mare economie din lume, China resimte efectele înrăutăţirii perspectivelor comerţului, iar guvernul încearcă să ţină sub control riscurile creditării, după creşterea rapidă a îndatorării.

”Deşi am anticipat unele probleme pe pieţele majore, nu am prevăzut magnitudinea încetinirii, mai ales în China extinsă”, a scris Cook în scrisoare. Acesta a atribuit problemele parţial tensiunilor comerciale cu China.

Apple anticipează pentru ultimele trei luni din 2019 venituri de circa 84 de miliarde de dolari, în scădere de la intervalul prognozat anterior, de 89-93 miliarde de dolari.

Iphone-urile au fost principala sursă de venituri pentru Apple timp de ani de zile, reprezentând aproape 60% din vânzările totale ale Apple în cele trei luni încheiate în septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.