Alegătorii din California vor decide pe 3 noiembrie dacă statul va introduce o taxă unică de 5% asupra averilor miliardarilor, o măsură care ar afecta aproximativ 200-250 de persoane cu o avere cumulată de peste 2.000 de miliarde de dolari şi care a declanşat o dispută privind inegalitatea, investiţiile şi riscul plecării marilor averi din stat, transmite Reuters.
Proiectul, numit Proposition 40, prevede ca banii obţinuţi să fie folosiţi pentru sănătate, asistenţă alimentară şi educaţie. Susţinătorii estimează că taxa ar putea genera aproximativ 100 de miliarde de dolari, în timp ce criticii consideră că veniturile reale s-ar putea situa mai aproape de 40 de miliarde.
California are mai mulţi miliardari decât orice alt stat american şi găzduieşte unele dintre cele mai valoroase companii din lume, printre care Google, Apple, Meta şi Nvidia.
”Miliardarii nu mai sunt foarte populari”, a declarat Emmanuel Saez, profesor de economie la University of California, Berkeley şi unul dintre autorii Proposition 40. El descrie iniţiativa simplu drept ”o taxă pe miliardari pentru finanţarea sănătăţii”.
Sondajele arată un avantaj al susţinătorilor
Un sondaj UC Berkeley IGS realizat în august indica 48% susţinere şi 41% opoziţie, iar un sondaj Public Policy Institute of California din septembrie arăta 52% pentru şi 46% împotrivă.
Analiştii politici citaţi de Reuters avertizează însă că iniţiativele supuse referendumului în California tind să piardă susţinere în apropierea votului, iar alegătorii indecişi sunt mai predispuşi să voteze împotrivă.
Printre principalii adversari ai măsurii se află cofondatorul Google Sergey Brin, care a cheltuit peste 100 de milioane de dolari pentru a combate Proposition 40 şi pentru a susţine alte măsuri aflate pe buletinul de vot care ar putea să o anuleze efectiv.
”Am fugit de socialism împreună cu familia mea în 1979 şi cunosc societatea devastatoare şi opresivă pe care acesta a creat-o în Uniunea Sovietică. Nu vreau ca California să ajungă în acelaşi loc”, a declarat Brin pentru New York Times.
Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, se opune de asemenea Proposition 40, susţinând în schimb introducerea unei taxe federale asupra averilor, la nivelul întregii ţări.
Temeri că miliardarii ar putea părăsi California
Criticii susţin că taxa ar putea determina unii miliardari să plece din California, reducând astfel viitoarele venituri fiscale şi investiţiile statului. Iniţiativa este însă retroactivă de la 1 ianuarie, ceea ce limitează posibilitatea evitării taxei prin schimbarea domiciliului.
Saez respinge ideea unui exod semnificativ şi argumentează că universităţile, cercetarea, infrastructura şi forţa de muncă specializată continuă să ofere Californiei avantaje greu de replicat.
”Este pur şi simplu absurd să credem că Silicon Valley se va opri din cauza unei taxe pe averea miliardarilor”, a spus el.
Istoria referendumurilor din California arată însă că adoptarea unei asemenea măsuri nu este garantată: doar aproximativ una din trei iniţiative cetăţeneşti a fost aprobată de alegători. În 2022, Proposition 30, care urmărea majorarea taxelor pentru persoanele cu venituri foarte mari, a fost respinsă cu 58% la 42%.




























