Bursele europene s-au retras marţi, inversând câştigurile iniţiale şi extinzând evoluţia negativă din noul an de tranzacţionare, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Indicele paneuropean Stoxx 600 indicele a închis în declin cu 0,17%, iar majoritatea sectoarelor şi burselor majore au fost în teritoriu negativ.

Acţiunile din minerit au condus pierderile, în scădere cu 1,35%, în timp ce acţiunile din domeniul sănătăţii au crescut cu 0,69%.

Investitorii globali aşteaptă săptămâna aceasta publicarea celor mai recente date privind inflaţia din SUA şi a câştigurilor băncilor mari, pentru a afla mai multe indicii despre starea economiei şi traiectoria reducerii ratelor de dobândă ale Rezervei Federale.

Indicele preţurilor de consum din decembrie urmează să fie publicat joi, în timp ce indicele preţurilor de producător va fi publicat vineri.

Indicele german DAX a coborât cu 0,17%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,3%, iar FTSE 100 al bursei londoneze cu 0,11%. La Milano, indicele FTSE MIB a pierdut 0,4%, în timp ce indicele spaniol IBEX 35 a coborât cu 1,37%.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.