Bursele europene au încheiat joi în creştere, după două sesiuni cu evoluţie negativă, pe fondul incertitudinii privind traiectoria reducerilor dobânzilor băncilor centrale, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Indicele Stoxx 600 a închis în urcare cu 0,7%, după scăderi de aproape 1% în primele două sesiuni ale anului.

Ls nivel sectorial, acţiunile bancare au urcat cu 1,7%, în timp ce titlurile companiilor de tehnologie au scăzut cu 0,4%.

Acţiunile companiilor de vânzare cu amănuntul au scăzut cu 0,8%, deoarece actualizările de tranzacţionare au prezentat o imagine mixtă.

Titlurile comerciantului de îmbrăcăminte Next au atins un nivel record, cu o creştere de 5,6%, după ce acesta şi-a ridicat pentru a cincea oară perspectiva de profit pentru întregul an, în ciuda riscurilor posibile în 2024, inclusiv întârzierile stocurilor din cauza perturbării comerţului.

În schimb, acţiunile JD Sports din Marea Britanie a scăzut cu 23%, compania anunţând că vânzările de la sfârşitul anului au fost uşor sub previziunile sale. Rata marjei sale brute pentru perioadă a fost, de asemenea, sub aşteptări, compania atribuind acest lucru unui ”nivel ridicat de activitate promoţională” în timpul sezonului comercial de vârf şi a cheltuielilor prudente ale consumatorilor.

Indicele german DAX a urcat cu 0,48%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,52%, iar FTSE 100, al bursei londoneze, cu 0,53%. Indicele italian FTSDE MIB a crescut cu 1,01%, în timp ce indicele IBEX 35 al bursei spaniole a avansat cu 1,28%.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.