Retailerul pentru copii Chicco vrea să deschidă în viitorul apropiat încă trei magazine, din care unul în Capitală, a declarat pentru News.ro proprietarul companiei, Alin Burcea, care estimează pentru anul viitor o creştere de 12% a cifrei de afaceri. El spune că, în primul an de viaţă, un copil necesită cheltuieli care ajung la o treime din venitul unei familii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În momentul de faţă, deţinem nouă magazine Chicco localizate în Bucureşti şi principalele oraşe din ţară. Expansiunea continuă şi, în viitor, urmărim să deschidem încă un magazin în Bucureşti şi două în provincie. Evaluăm şi este foarte posibil ca următoarea locaţie să fie situată într-un centru comercial şi nu doar stradal”, a declarat pentru News.ro omul de afaceri Alin Burcea.

Primul magazin a fost deschis în anul 1996, iar acum vinde anual în jur de 10.000 de cărucioare pentru copii.

”Am închis anul 2016 cu o creştere cu 14% faţă de anul precedent şi, după zece luni, avem toate premisele ca şi 2017 să respecte tendinţa ultimilor ani. Chiar dacă evoluţia natalităţii nu este în favoarea noastră, cifra de afaceri de câteva milioane de euro a business-ului Chicco este pe un trend ascendent şi ne pregătim să depăşim un nou prag anul acesta”, a adăugat Burcea.

Omul de afaceri precizează că, pentru următorii doi ani, prognozează o creştere cu 12%, respectiv 10% a cifrei de afaceri, generată de dezvoltarea intensivă şi extensivă a business-ului Chicco.

Întrebat dacă este mai profitabil un magazin de copii decât o agenţie de turism, Alin Burcea, care este totodată proprietarul touroperatorului Paralela 45, afirmă că cele două activităţi sunt business-uri diferite cu volume de piaţă de necomparat.

”Dar ca să răspundem, da, pot fi profitabile amândouă în măsura în care, dincolo de expertiză, adaugi şi emoţie şi pasiune”, precizează el.

În ceea ce priveşte cheltuielile alocate de o familie pentru un copil din bugetul casei, Burcea apreciază că reprezintă unul dintre aspectele care naşte cele mai multe controverse.

”Care sunt analizele ce trebuie făcute în sarcină? Ce scutece folosim, cum îl hrănim, ce cărucior sau scaun de maşină alegem, cum îl îmbrac şi ce jucării i-ar placea? În funcţie de venitul familiei, multe dintre aceste cheltuieli mai sunt sau nu făcute, dar calculul converge către acelaşi valoare: o treime din venitul unei familii se alocă pentru copil în primul an de viaţă. Totuşi, un copil costă toată dragostea şi timpul pe care i-l oferi”, menţionează Burcea.

El consideră că piaţa produselor şi a serviciilor pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani este estimată la o valoare 4 miliarde euro anual.

De exemplu, piaţa de jucării se estimează că va atinge un maxim istoric în 2017, de 230 milioane euro, de patru ori mai mare decât în 2010.

”Alimentele, scutecele şi produsele de îngrijire a bebeluşilor au un regim aparte, care le diferenţiază de majoritatea categoriilor din piaţa bunurilor de larg consum. În primul rând, consumatorii sunt tot timpul alţii, astfel că fidelitatea în categorie poate fi obţinută doar pe termen scurt”, adaugă Burcea.

Referitor la produsele de îngrijire, românii cheltuie anual aproape 20 milioane de euro pentru produse de îngrijire bebeluşi şi copii, conform unui studiu Euromonitor.

”Şi aici, ca şi în alte categorii, loialitatea faţă de brand este una foarte ridicată şi influenţează comportamentul şi decizia de cumpărare”, mai spune Burcea.

Magazinele Chicco au vândut până în prezent în România puţin peste 100.000 de cărucioare pentru copii.

”Nu ştim dacă este mult sau puţin, mai cu seamă că un cărucior se transmite de la o familie la alta de trei până la cinci ori, depinde de marcă. Şi asta este o practică foarte des întâlnită şi în celelalte ţări europene, nu doar în România. Astăzi, în medie, reuşim să vindem anual în jur de 10.000 cărucioare”, punctează el.

În regiune, România rămâne ţara cea mai prolifică din punct de vedere al natalităţii, cu un număr de aproape 200.000 naşteri anual, dar într-un regres continuu, afirmă Burcea.

”Ca atare, pentru o dezvoltare intrinsecă, ar trebui să apară politici demografice din partea statului pentru încurajarea natalităţii. Dacă tot reprezentăm cea mai prolifică ţară ca natalitate în regiune - ţările vecine, cu excepţia Ucrainei, nu ating nici măcar 100.000 naşteri anual - poate că ar fi trebui să avem propria fabrică de cărucioare sau de scutece”, consideră Burcea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.