Traficul HTML de internet este acum realizat într-o pondere mai mare de boţi, decât utilizatori, conform datelor colectate de Cloudflare.
În ultimele şapte zile, la nivel global oamenii au realizat 42,5% din traficul web cu pagini HTML, în vreme ce 57,5% din trafic a fost realizat de boţi.
În România, ponderea actuală între om şi bot este de 79% versus 21% pentru tot traficul HTTP, dar boţii urcă la 40% în cazul conţinutului HTML, ceea ce poate fi rezultatul unui nivel de folosire mai redusă a AI-ului.
Deşi există de multă vreme, boţii au luat avânt în ultimii ani, pe fondul dezvoltării chatboţilor de inteligenţă artificială, care, printre altele, au şi rolul de a căuta informaţii pe internet.
Practic, botul navighează web-ul în locul omului atunci când acesta din urmă adresează o întrebare unui chatbot de AI, iar chatbot-ul caută pe internet în locul utilizatorului.
De notat că datele vizează doar traficul realizat prin Cloudflare, care este folosit de aproximativ 23% din toate site-urile şi că este vorba doar de traficul HTML. Când vine vorba de întreg traficul HTTP, omul are încă o cotă de 67% la nivel global.
Raportul mai relevă şi alte informaţii interesante precum faptul că desktop-urile încă deţin 45% din trafic şi că aproape 30% din trafic este realizat de Statele Unite.




























