Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a anunţat luni că organizează o campanie care se adresează persoanelor ce doresc să lucreze în cadrul fabricii din Cluj. În acelaşi timp, grupul susţine absolvenţii prin programe dedicate tinerilor viitori manageri şi printr-un program de internship plătit în care sunt implicaţi peste 350 de studenţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Persoanele interesate pot participa la unul din cele două evenimente organizate în luna martie, la campusul fabricii Bosch din Jucu, judeţul Cluj. Aici, Bosch produce din 2013 unităţi electronice de control pentru clienţi globali din industria auto, din domenii cum ar fi asistenţă la condus şi siguranţă şi confort”, a informat Bosch.

Astfel, pe 17 martie, compania organizează interviuri pe loc în vederea recrutării pentru una din următoarele poziţii: operatori asamblare finală, operatori specializaţi în procese automatizate, operatori roboţi industriali, operatori calitate, gestionari şi distribuitori de materiale.

Pentru cei care nu pot fi prezenţi la eveniment, compania organizează interviuri de angajare în fiecare zi de luni.

”Bosch continuă campania cu evenimentul Ziua Tehnologiei Automotive, în data de 24 martie, care este dedicat studenţilor, masteranzilor, specialiştilor, dar şi celor interesaţi să cunoască activitatea fabricii Bosch Cluj. Aceştia vor putea participa la workshop-uri dedicate tehnologiei avansate din fabrică şi unde se vor prezenta proiectele speciale ale companiei”, adaugă oficialii Bosch.

Ei spun că anul acesta Bosch lansează în premieră la Cluj un program nou dedicat viitorilor ingineri, în cadrul căruia sunt disponibile în prezent zece locuri pentru studenţii pasionaţi de inginerie, care au terminat sau urmează să termine anul acesta studiile universitare şi doresc să opteze pentru un program intensiv de învăţare de 18-24 de luni pentru a deveni expert într-una din ariile tehnice ale fabricii.

În octombrie 2017, compania a inaugurat un nou centru de training modern în campusul Bosch din Cluj pentru pregătirea elevilor în sistemul educaţional dual şi dezvoltarea profesională şi personală a angajaţilor.

”O echipă dedicată de specialişti va susţine până la finalul anului 2018 peste 300 de sesiuni de instruire, atât pentru dezvoltarea abilităţilor tehnice ale angajaţilor Bosch, cât şi programe speciale de dezvoltare personală şi leadership”, menţionează compania.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 20 de ani şi numără peste 5.000  de angajaţi în patru entităţi. În anul 2016, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 332 milioane de euro pe piaţa din România. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnică liniară, localizată tot  în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara.

 În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele diviziilor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie.  În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

Grupul Bosch are aproximativ 400.500 de angajaţi în întreaga lume şi a generat vânzări de peste 78 miliarde de euro în 2017.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.