Premierul britanic Boris Johnson îi va spune duminică preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului comercial care destabilizează deja creşterea economică la nivel mondial, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Johnson şi Trump se vor întâlni duminică dimineaţa, cu ocazia summitului G7 de la Biarritz, Franţa, unde sunt aşteptaţi să aibă discuţii pozitive referitoare la relaţiile comerciale bilaterale şi Brexit. Cei doi vor aborda şi subiecte internaţionale la care nu au opinii similare, cum ar fi Rusia, acordul nuclear cu Iranul şi politica comercială cu China.

Întrebat dacă îi va spune lui Trump că ar trebui să nu escaladeze războiul comercial cu China, Johnson a spus ”desigur”.

La sosirea la Biarritz, Johnson a declarat că una dintre priorităţile sale la summit este ”în mod clar starea comerţului mondial. Sunt foarte îngrijorat de modul în care evoluează, creşterea protecţionismului şi a tarifelor la care asistăm”.

Războiul comercial care are loc între Statele Unite şi China, cele mai mari două economii ale lumii, a agitat pieţele financiare şi a slăbit economia mondială. Disputa s-a agravat înaintea summitului G7, Washingtonul şi Beijinul anunţând noi tarife.

”Nu uitaţi că Marea Britanie riscă să fie inplicată în asta. Nu acesta este modul în care procedăm. În afară de orice altceva, cei care susţin tarifele riscă să fie vinovaţi de încetinirea economiei globale, indiferent dacă este adevărat sau nu”, a spus Johnson.

Premierul britanic a spus că vrea să vadă o deschidere a comerţului mondial, o reducere a tensiunilor şi eliminarea tarifelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.