Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a afirmat, marţi seară, că se va decide în coaliţie cum va arăta Guvernul după rotativă. În ceea ce priveşte MIPE, Boloş a precizat că, potrivit protocolului semnat, ar urma să revină PSD, dar ”depinde cum se vor derula negocierile în coaliţie”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marcel Boloş a fost întrebat, marţi seară, la Digi 24, ce se întâmplă la rotativă cu Ministerul Proiectelor Europene, dorit de PSD.

”Asta va decide coaliţia. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene este al lor, conform portocolului încheiat”, a afirmat Boloş.

Potrivit acestuia, structura viitorului Guvern va depinde de negocierile din Coaliţie.

”Depinde cum se vor derula negocierile în coaliţie şi ce decizie finală se va lua asupra acestui subiect”, a mai afirmat Boloş.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni seară, că, până la data de 1 iunie, este convins că se va face rotativa guvernamentală şi că va deveni premier. Ciolacu a lăsat să se înţeleagă că nu îl doreşte pe Florin Cîţu în noul Executiv şi a subliniat că nu este bine să se vorbească despre schimbarea unor miniştrii cu o lună înainte, deoarece s-ar bloca activitatea în ministerele vizate. De asemenea, a anunţat că l-ar vrea pe Mihai Tudose ministru şi l-a lăudat pe Sorin Grindeanu, ”unul dintre cei mai performanţi miniştri ai actualului Guvern”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.