Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut în luna mai cu 0,8% faţă de luna anterioară, până la 139,06 miliarde lei, iar faţă de luna mai 2019 au înregistrat o creştere de 13% (10,5% în termeni reali), potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 0,8% faţă de luna anterioară, până la 139,06 miliarde lei, iar faţă de luna mai 2019 au înregistrat o creştere de 13% (10,5% în termeni reali). Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 3,5% (până la 106,75 miliarde lei) faţă de luna precedentă şi cu 8,6% faţă de luna mai a anului trecut”, arată datele BNR.

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 35,9% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 0,3% faţă de luna aprilie 2020, ajungând până la nivelul de 137,72 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,3%, până la 28,44 miliarde euro). Comparativ cu luna mai 2019, indicatorul, exprimat în lei, a crescut cu 19,6% (dacă este exprimat în euro, majorarea a fost de 17,3%).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei (exprimate în lei) au înregistrat o creştere de 0,5% (0,5% în termeni reali) faţă de luna aprilie 2020 (până la 99,43 miliarde lei); exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,5%. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 18,4% (majorarea a fost de 16,1% dacă indicatorul este exprimat în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o scădere de 0,2% (-0,3% în termeni reali) faţă de luna aprilie 2020 (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,3%). Comparativ cu mai 2019, acest indicator, exprimat în lei, s-a majorat cu 22,7% (dacă este exprimat în euro, creşterea a fost de 20,3%).

Creditul guvernamental s-a majorat în luna mai 2020 cu 4,7% faţă de luna aprilie 2020, până la 136,19 miliarde lei. În raport cu mai 2019, acesta a crescut cu 29,9% (27% în termeni reali).

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat în luna mai 2020 cu 1,4% faţă de luna anterioară până la nivelul de 383,54 miliarde lei şi cu 13,9% (11,4 la sută în termeni reali) faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 64,1% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 1,9% faţă de luna aprilie 2020, până la 245,82 miliarde lei, iar faţă de luna mai 2019 au înregistrat o creştere de 11% (8,5% în termeni reali).

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna mai 2020 cu 0,7% (-0,8% în termeni reali) faţă de luna aprilie 2020, până la nivelul de 269,14 miliarde lei. Creditul în lei, cu o pondere de 67,3% în totalul creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,4% (-0,5% în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 32,7% în totalul creditului neguvernamental, a scăzut cu 1,4% (evoluţia este similară şi când indicatorul este exprimat în euro).

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 4,5% (2,2% în termeni reali), pe seama creşterii cu 6,2% a componentei în lei (3,8% în termeni reali) şi cu 1,2% a componentei în valută exprimată în lei (scădere de 0,7% dacă indicatorul este exprimat în euro).

Masa monetară în sens larg a înregistrat la sfârşitul lunii mai 2020 un sold de 445,55 miliarde lei. Faţă de luna aprilie 2020, aceasta a crescut cu 1,5% (1,4% în termeni reali), iar în raport cu mai 2019 masa monetară s-a majorat cu 14,5% (11,9% în termeni reali).


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.