Datoria externă totală a României a crescut în primele patru luni ale anului cu 683 milioane euro, la 106,55 miliarde euro, de la 105,87 miliarde euro la finalul anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În perioada ianuarie – aprilie 2020, datoria externă totală a crescut cu 683 milioane euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 73,276 miliarde euro la 30 aprilie 2020 (68,8% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,5% faţă de 31 decembrie 2019; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2020 nivelul de 33,280 miliarde euro (31,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 3,3% faţă de 31 decembrie 2019", arată datele BNR.

În perioada ianuarie-aprilie, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 1 782 milioane euro, comparativ cu 2,258 miliarde euro în perioada ianuarie-aprilie 2019; în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 880 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 465 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un excedent mai mare cu 427 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 464 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat valoarea netă negativă de 454 milioane euro (comparativ cu o valoare netă pozitivă de 2,161 miliarde euro în perioada ianuarie – aprilie 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 33 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 487 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,6% în perioada ianuarie – aprilie 2020, comparativ cu 18,6% în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2020 a fost de 5,3 luni, în comparaţie cu 4,6 luni la 31 decembrie 2019.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2020 a fost de 72,1%, comparativ cu 73,8% la 31 decembrie 2019.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.