Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, a anunţat că lansează opt noi rute de zbor de pe aeroporturile din Bucureşti, Iaşi şi Bacău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din Bucureşti, în data de 15 iunie va fi inaugurată ruta către Munchen, cu patru zboruri pe săptămână, iar în 16 iunie va decola prima aeronavă Blue Air din Iaşi către Verona. Săptămânal vor fi operate câte trei zboruri către această nouă destinaţie.

Totodată, Blue Air lansează şase noi rute de pe aeroportul din Bacău: Atena, Birmingham, Copenhaga, Larnaca, Oslo şi Stuttgart. Aceste rute se adaugă celorlalte nouă operate în prezent de pe Aeroportul International George Enescu. Astfel, începând cu 15 iunie 2020, pasagerii din Bacău vor călători cu Blue Air către 15 destinaţii diferite, ce pot fi rezervate chiar de acum pe site-ul companiei.

“Preţul biletelor către noile destinaţii porneşte de la 19,99 euro, iar prin programul de abonamente anuale Blue Benefits, pasagerii şi partenerii lor de călătorie beneficiază de reduceri semnificative la biletele de avion şi la bagajele de cală. Odată cu lansarea noilor rute din Bacău, cu o frecvenţă de două ori pe săptămână, vom aloca cea de-a treia aeronavă pe această bază", a declarat Carsten Schaeffer, Director Comercial Blue Air.

Din Bacău, Blue Air zboară spre destinaţiile: Atena, Bruxelles, Birmingham, Bologna, Copenhaga, Dublin, Larnaca, Liverpool, Londra, Madrid, Milano, Oslo, Roma, Stuttgart şi Torino.

“Diversificarea destinaţiilor reprezintă o prioritate permanentă pentru administraţia Aeroportului Internaţional Geoge Enescu Bacău. Investiţiile în infrastructura aeroportuară, deja finalizate, coroborate cu refacerea şi modernizarea pistei de rulare la standarde moderne, crează premisele unei dezvoltări continue. Aeroportul Bacău mai are un avantaj important prin faptul că este poziţionat în mijlocul regiunii Moldova. Astfel, anticipăm, după finalizarea lucrărilor la pistă, o dinamică pozitivă în ceea ce priveşte numărul de destinaţii şi pasageri", spune Oana Daniela Chelaru, preşedinte executiv al Aeroportului Internaţional George Enescu, Bacău.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi şi are peste 1.000 de angajaţi.

Compania operează avioane tip Boeing 737 şi are în derulare un program amplu de înnoire a flotei.

În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.