Linia aeriană Blue Air a anunţat, joi, reduceri de până la 20% la biletele de avion pentru rezervări realizate pe site, în contextul în care aniversează 14 ani de zbor, timp în care a transportat 26 de milioane de pasageri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cei 14 ani de activitate, au fost transportaţi peste 26 de milioane de pasageri şi au fost parcurşi peste 300 de milioane de kilometri, potrivit companiei. Şi în acest an, Blue Air s-a concentrat pe creşterea frecvenţei zborurilor interne, a inaugurat ruta Bucureşti – Bacău, iar prin baza de la Constanţa a încercat să faciliteze călătoria din vestul şi centrul ţării spre litoralul românesc.

Vara aceasta, compania a lansat zboruri pe ruta Bucureşti – Palma de Mallorca, una dintre cele mai căutate destinaţii estivale din Europa. Pentru a răspunde nevoilor pasagerilor business, compania a inaugurat ruta Bucureşti – Paris Charles de Gaulle, ca alternativă la Paris Beauvais. Totodată, compania a anunţat noi zboruri spre ţările nordice, în contextul unei cereri tot mai mari.

”Astfel, la rutele directe din Bucureşti către Oslo, Helsinki şi Stockholm, Blue Air a adăugat ruta Torino - Stockholm. Tot de la Torino, au fost lansate şi zborurile spre Paris Charles de Gaulle, Stuttgart şi Sevilla, iar la mijlocul lunii decembrie va avea loc zborul inaugural Torino – Cracovia. De pe baza de la Liverpool s-au inaugurat, în 2018, zborurile directe spre Palma de Mallorca şi Malaga”, se arată în comunicat.

În anul centenarului, Blue Air a lansat două aeronave speciale, modele de Boeing 737-800 personalizate cu portretul Regelui Carol I (în luna iulie), respectiv al Regelui Ferdinand I (în luna decembrie). Astăzi, compania are baze la Bucureşti, Iaşi, Bacău şi Cluj, iar în timpul verii la Constanţa.

”În Europa, continuă să investească în bazele din Italia (Torino şi Alghero), Cipru (Larnaca) şi Marea Britanie (Liverpool). De pe toate cele nouă baze ale sale zboară, anual, spre mai bine de 100 de destinaţii din 16 ţări”, se arată în comunicat.

Flota Blue Air, formată din aeronave Boeing 737, este în modernizare, în acest an, compania investind 16 milioane de euro în flotă, în dezvoltarea profesională a echipei şi în dezvoltarea reţelei de rute, iar cifra de afaceri estimată pentru 2018 este de 460 de milioane de euro, în creştere faţă de anul 2017.

Principalii competitori ai companiei, în România, sunt Wizz Air, Tarom şi Ryanair.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.