Bitcoin s-a depreciat marţi cu până la 20%, la cel mai redus nivel din ultimele şase săptămâni, din cauza temerilor investitorilor legate de perspectiva de înăsprire a reglementărilor la nivel global, relatează Bloomberg.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ce mai importantă monedă virtuală din lume şi-a limitat pierderile pe parcursul tranzacţiilor de la New York, la un declin de 18%, la 11.444 dolari pe unitate, cel ,mai redus nivel de la sfârşitul lunii decembrie, potrivit unui preţ compozit calculat de Bloomberg. Şi alte monede virtuale au urmat tendinţa negativă a bitcoin. Astfel, valoarea ripple a scăzut cu 33%, iar cea a ethereum cu 24%, cele două monede recuperând ulterior o parte din pierderi.

Scăderile au avut loc în urma informaţiilor că ministrul de Finanţe sud-coreean, Kim Dong-yeon, a declarat că interzicerea tranzacţiilor cu monede digitale este o ”opţiune reală”. Declaraţia a amplificat îngrijorările deja existente în legătură cu posibila închidere a pieţei de profil din Coreea de Sud, considerată a treia ca mărime din lume.

Declinul a fost provocat şi de o informaţie publicată luni de Bloomberg, potrivit căreia China intensifică masurile de restricţionare a tranzacţiilor cu monede virtuale.

În plus, platforma de tranzacţionare a monedelor virtuale Kraken a fost închisă o perioadă peste aşteptări pentru modernizare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.