Producătorul de medicamente Biofarm (simbol bursier BIO) a anunţat marţi că a inaugurat o nouă unitate de producţie şi testare în Bucureşti, în care s-au investit peste 35 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Biofarm (simbol bursier BIO), producător de medicamente din România, a inaugurat o nouă unitate de producţie şi testare în Bucureşti, în care s-au investit peste 35 milioane de euro. Cu o suprafaţă utilă de peste 10.000 mp şi un flux de producţie anual de trei ori mai mare decât în unitatea existentă, noua fabrică Biofarm va asigura producerea unui portofoliu complex de produse farmaceutice şi dezvoltarea acestuia cu tratamente inovative, adaptate consumatorului modern", anunţă compania.

Noua unitate de producţie va avea patru fluxuri de producţie – comprimate/comprimate filmate/drajeuri, capsule moi, soluţii şi siropuri.  Fabrica beneficiază de echipamente şi instalaţii de ultimă generaţie şi de softuri de automatizare care contribuie la optimizarea producţiei şi a fluxurilor logistice. Toate liniile de producţie sunt auditate şi certificate de către Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale conform Ghidului privind buna practică de fabricaţie (GMP), standardul de calitate care stabileşte normele de fabricaţie a medicamentelor la nivel european, arată compania.

“Noua unitate de producţie este una dintre cele mai importante investiţii din industria farmaceutică a ultimilor 30 de ani, fiind rezultatul unui plan de investiţii sustenabil. Pe o piaţă foarte competitivă, suntem unul dintre cei mai importanţi producători locali, iar finalizarea acestei unităţi ne va oferi posibilitatea de creştere a capacităţii de producţie, dar şi de cercetare şi dezvoltare. Inaugurarea uneia dintre cele mai moderne fabrici de medicamente din România este startul nostru de a ne pregăti pentru următorii 100 de ani şi de a continua să ducem mai departe misiunea începută în 1921, de a acţiona mereu spre binele oamenilor”, a declarat Cătălin Vicol, director general Biofarm.

În prezent, Biofarm este cel mai mare producător român de capsule gelatinoase moi, între primii trei producători români de soluţii şi suspensii pentru administrare orală şi unul dintre cei mai mari fabricanţi de comprimate şi drajeuri din România.

“100 de ani de existenţă pe piaţa farmaceutică din România ne pun o responsabilitate mare pe umeri: de a creşte şi de a inova constant. Următorul secol înseamnă prelungirea proceselor continue de modernizare la care va contribui fiecare membru din echipa noastră. Investim constant în îmbunătăţirea produselor noastre şi în echipament de ultimă generaţie", a adăugat Cătălin Vicol, director general Biofarm.

Biofarm este unul dintre primii producători români de medicamente şi suplimente alimentare. În prezent, compania este unul dintre primii 10 producători existenţi pe piaţa farmaceutică din Romania, o piaţă dinamică şi foarte competitivă. Biofarm are un portofoliu competitiv de produse care acoperă 65 de arii terapeutice şi investeşte în mod continuu în campanii media, comerciale şi de marketing pentru promovarea propriilor produse.

 

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.