Ziua de 8 martie reprezintă finalul stării de alertă în România, la doi ani de la declanşarea pandemiei. 62% dintre candidaţii români au declarat în ultimul sondaj realizat pe platforma de recrutare BestJobs că ar alege să lucreze de la birou sau cel puţin în format hibrid, în timp ce 38% ar prefera exclusiv remote.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ziua de 8 martie reprezintă finalul stării de alertă în România, la doi ani de la declanşarea pandemiei. Această perioadă a adus multe schimbări pe piaţa muncii şi în viaţa angajaţilor, care au experimentat modul de lucru de la distanţă, dar şi hibrid, iar acum au posibilitatea de a alege cum vor să lucreze. După doi ani în care au fost privaţi de interacţiunile directe cu colegii şi afectaţi de lipsa de separare a timpului personal de cel alocat activităţii profesionale, 62% dintre candidaţii români au declarat în ultimul sondaj realizat pe platforma de recrutare BestJobs că ar alege să lucreze de la birou sau cel puţin în format hibrid, în timp ce 38% ar prefera exclusiv remote”, arată platforma.

În prezent, 48% dintre angajaţi au declarat că lucrează de la sediu, 42% exclusiv de la distanţă, iar 10% într-un format hibrid. Chiar dacă se va reveni la munca de la birou ca normă, 24% dintre angajaţi spun că posibilitatea de a lucra remote reprezintă un beneficiu de luat în calcul atunci când îşi negociază contractul de muncă.

Atunci când evaluează un nou loc de muncă în vederea angajării, doar 7% dintre candidaţi mai consideră că lucrul exclusiv de la birou ar reprezenta un compromis pe care ar trebui să îl facă, în timp ce 14% au declarat că ar accepta mai greu o poziţie care implică lucrul exclusiv remote.

„Schimbările în modul de lucru din ultimii doi ani au transformat stilul nostru de viaţă, am fost nevoiţi să ne reorganizăm toate aspectele vieţii în funcţie de modul de desfăşurare a activităţii de la locul de muncă. Pentru unii, modul de lucru remote a fost o soluţie potrivită şi rămâne opţiunea preferată, în timp ce pentru alţii a însemnat un compromis greu de acceptat. Vedem deschiderea tot mai mare a angajaţilor de a se întoarce la birouri, mai ales în contextul în care restricţiile vor fi eliminate, păstrând totuşi posibilitatea fermă din partea angajatorului, de a lucra remote”, spune Ana Vişian, marketing manager BestJobs România.

Interesul pentru joburile remote este foarte mare în continuare, întrucât candidaţii au înregistrat în ultimele 30 zile peste 62.000 de aplicări, cele mai multe dintre ele pentru oportunităţi în Vânzări, IT/ Telecomunicaţii şi Management.

În luna februarie 2022, pe platforma de recrutare online BestJobs au fost deschise aproximativ 3.500 de poziţii care oferă posibilitatea muncii exclusiv de la distanţă, de două ori mai multe decât în februarie 2021 şi cele mai multe de la începutul pandemiei. În plus, alte peste 1.000 de joburi care presupun un mod de lucru hibrid sunt disponibile candidaţilor de pe platformă. În ultimele 30 zile, cele mai multe dintre poziţiile remote disponibile pe platformă au fost în IT / Telecomunicaţii, Management şi Inginerie.

BestJobs este una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România, cu peste 4,6 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii, peste 32.000 de joburi şi mii de freelanceri, agenţi de recrutare sau specialişti în dezvoltare profesională şi personală (coachi, mentori, terapeuţi, avocaţi şi alte tipuri de specialişti).

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.