Într-o schimbare majoră de politică, Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a revizuit joi ţinta de inflaţie de la un nivel mai mic dar apropiat de 2% la 2%, urmând totodată să permită, dacă va fi necesar, ca creşterea preţurilor de consum să depăşească acest nivel, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În ianuarie anul trecut, BCE a efectuat prima revizuire a politicii sale din 2003, dar implementarea măsurii a fost amânată din cauza pandemiei de Covid-19. Ideea a fost de a analiza cum să fie adaptate politicile şi instrumentele băncii centrale pentru a îndeplini principalul obiectiv al instituţiei, care este stabilitatea preţurilor.

Până acum, BCE acţiona astfel încât inflaţia să fie mai mică dar apropiată de 2%. În viitor, obiectivul oficial referitor la inflaţie va fi de 2%, urmând să ie permise şi depăşirile.

”Consiliul guvernatorilor consideră că stabilitatea preţurilor este menţinută cel mai bine prin ţintirea unei inflaţii de 2%, pe termen mediu. Această ţintă este simetrică, ceea ce înseamnă că deviaţiile inflaţiei de la această ţintă, negative şi pozitive, sunt indezirabile în egală măsură”, potrivit unui comunicat al BCE.

Preşedinta BCE, Christine Lagarde, a declarat într-o conferinţă de presă că noua ţintă de inflaţie este ”clară şi uşor de comunicat”.

Lagarde a mai spus: ”Ştim că 2% nu va fi ţinta noastră constantă, ar putea ava loc o deviere moderată, temporară, în ambele direcţii, de la 2% iar acest lucru va fi în regulă. Ceea ce ne îngrijorează foarte mult este orice deviere semnificativă, durabilă, de la ţintă, iar acest lucru va necesita o acţione puternică”.

Prima şedinţă de politică monetară a consiliului guvernatorilor care va aplica noua strategie va avea loc pe 22 iulie.

Lagarde a precizat că o nouă revizuire a noii politici referitoare la inflaţie va avea loc în 2025.

Rezerva Federală a Statelor Unite a anunţat la rândul său, anul trecut, că va permite ca inflaţia să depăşească nivelul normal, ca mijloc de a susţine piaţa muncii şi redresarea economică. Practic, probabilitatea ca banca centrală americană să crească dobânzile va fi mai mică.

Măsura anunţată de BCE are loc după o perioadă lungă de inflaţie scăzută, obiectivul fiind inversarea acestei tendinţe.

Acest fapt va fi relevant în următoarele luni, când inflaţia ar urma să accelereze pe măsură ce zona europa va ieţi din criza Covid-19.

Potrivit estimărilor prezentate în iulie, BCE anticipează o inflaţie de 1,9% până la sfârşitul anului. Datele recente arată însă că creşterea preţurilor de consum din zona euro va fi mai ridicată. Cu toate acestea, BCE consideră că creşterea preţurilor va fi temporară şi că inflaţia va rămâne sub nivelul de 2% în viitorul previzibil.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.