Băncile din România au donat peste 23,5 milioane lei, până în prezent, în lupta împotriva pandemiei Covid-19, contribuţiile fiind destinate achiziţiilor de echipamente şi aparatură medicală pentru sprijinul sistemului sanitar local şi al populaţiei afectate, potrivit datelor centralizate de la bănci, potrivit datelor campaniei #Dreptullabanking.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Băncile din România au donat peste 23,5 milioane lei, până în prezent, în lupta împotriva pandemiei Covid-19, contribuţiile fiind destinate achiziţiilor de echipamente şi aparatură medicală pentru sprijinul sistemului sanitar local şi al populaţiei afectate, potrivit datelor centralizate de la bănci. Astfel, peste 220 de spitale au fost susţinute de băncile din România pentru achiziţia de aparatură şi materiale sanitare şi peste 100 de ONG-uri au beneficiat de suport financiar şi de altă natură în activităţile pe care le desfăşoară în combaterea efectelor pandemiei", spun reprezentanţii campaniei, într-un comunicat.

Prin acţiunile sistemului bancar au fost achiziţionate aparate de ventilaţie mecanică de înaltă performanţă, echipamente de protecţie medicală, teste Covid-19, dezinfectanţi şi alte materiale esenţiale pentru desfăşurarea activităţii medicale în condiţii optime.

În cadrul campaniei  #Dreptullabanking sunt comunicate contribuţiile consecvente ale băncilor la creşterea economică a României.

"Încă de la debutul crizei de sănătate, băncile au acordat sprijin clienţilor şi autorităţilor pentru limitarea efectelor negative asupra bunăstării economice individuale, a economiei României şi a sănătăţii şi siguranţei publice. Pe lângă măsurile de protecţie a sănătăţii clienţilor şi angajaţilor şi de suport pentru domeniul sanitar, sistemul bancar a fost printre singurele industrii care au adoptat măsuri de sprijin pentru clienţii afectaţi financiar de efectele pandemiei", arată comunicatul.

Băncile anunţă că sunt la datorie pentru a asigura nevoile clienţilor şi lucrează pentru a deservi, atât populaţia, cât şi mediul de afaceri.

"La nivelul industriei bancare, acţionăm ca un întreg şi înaintăm în discuţiile cu autorităţile, într-o manieră atât proactivă cât şi reactivă, propuneri de măsuri care să protejeze clienţii băncilor: peste 1,5 milioane persoane fizice cu credite din care 485.000 de clienţi persoane fizice cu credite pentru locuinţe sau alte investiţii imobiliare, 100.000 de companii cu credite, peste 15 milioane de titulari de depozite, milioane de clienţi titulari de conturi curente, 18 milioane de clienţi cu carduri de debit şi de credit, etc", se mai anunţă în comunicat.

Băncile din România precizează că se implică în continuare în combaterea pandemiei, deoarece doar prin efortul comun al autorităţilor, al sectorului public şi privat, al populaţiei, vom putea reduce efectele acesteia asupra României.

"Fluxurile de bază ale societăţii sunt acoperite, însă, trebuie să ne cadenţăm paşii pentru a stabili tacticile necesare pentru turarea motoarelor întregii economii. Apreciem că este recomandabil ca sistemul bancar să fie partener în această criză, fiind soluţia de redresare a economiei româneşti în contextul recesiunii ce va urma. Sistemul bancar susţine încheierea unui parteneriat constructiv cu autorităţile pentru a finanţa economia în condiţii de predictibilitate", arată comunicatul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.