Presiunile asupra băncilor străine care operează în Rusia şi extinderea domeniului de aplicare a sancţiunilor agravează decontările în valută străină în Rusia şi creează dezechilibre periodice pe piaţa internă, potrivit băncii centrale a ţării, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sancţiunile occidentale asupra Moscovei din cauza acţiunilor sale în Ucraina au redus utilizarea dolarilor şi euro, ceea ce a dus la o creştere semnificativă a decontărilor în valute pe care Rusia le consideră ”prietenoase” – cele ale ţărilor care nu au impus sancţiuni.

Dar această creştere, condusă de yuanul Chinei, nu este uniformă, a spus banca centrală, creând dezechilibre temporare şi dificultăţi cu lichiditatea valutară.

Într-o analiză a stabilităţii financiare, Banca Rusiei a avertizat, de asemenea, cu privire la riscurile legate de acumularea de fonduri de către ruşi în bănci străine, în special dacă accesul la acestea devine restricţionat.

În 2022 şi în primul trimestru al anului 2023, ruşii au redus volumul depozitelor în valută la băncile ruseşti cu 3.100 miliarde de ruble (39,9 miliarde de dolari), a spus banca centrală, în timp ce 2.600 miliarde de ruble au fost transferate filialelor băncilor străine.

Între timp, restricţiile privind achiziţiile de valori mobiliare ale emitenţilor din ţări ”neprietenoase” de către investitorii necalificaţi contribuie la achiziţionarea de la brokerii străini, a spus banca.

”Pe termen lung, în cazul în care încrederea investitorilor privaţi în piaţa bursieră din Rusia ar scădea, există riscuri de creştere a economiilor cetăţenilor în instrumente străine şi de ieşire de fonduri din sistemul bancar rusesc, precum şi de reducerea numărului companiilor care au capacitatea de a atrage finanţare pe termen lung”, a spus banca.

Băncile ruseşti deţin 65,6% din obligaţiunile de trezorerie OFZ în circulaţie. Cota OFZ în activele băncilor ruse era de 8,3% la începutul lunii mai şi are ”un potenţial semnificativ” pentru achiziţii ulterioare, a spus banca.

Dar companiile sunt, de asemenea, supuse unor costuri crescute de transport şi alte costuri.

”Unul dintre principalii factori care provoacă creşterea costurilor de capital este schimbarea proceselor tehnologice ale companiilor, pe fondul lipsei de acces la echipamentele străine folosite anterior”, a spus banca, industriile farmaceutice, chimice, cauciuc şi plastic fiind în dificultate în mod special.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.