Autorităţile americane pregătesc duminică ”măsuri concrete” pentru a stabiliza depozitele de la Silicon Valley Bank şi pentru a opri orice consecinţă mai amplă a prăbuşirii acestei bănci, au declarat pentru Reuters surse familiare cu problema.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oficialii administraţiei Biden au lucrat în weekend pentru a evalua impactul prăbuşirii SVB Financial Group, bancă axată pe startupuri din sectorul tehnologiei, cu o atenţie deosebită asupra sectorului capitalului de risc şi băncilor regionale, au spus sursele.

Anterior, secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a declarat că lucrează cu autorităţile de reglementare pentru a răspunde la implozia SVB, care a devenit vineri cea mai mare bancă care a eşuat de la criza financiară din 2008.

Prăbuşirea bruscă a SVB a tulburat pieţele şi a lăsat blocate miliarde de dolari aparţinând companiilor şi investitorilor, dar Yellen a exclus salvarea acesteia, pe fondul temerilor cu privire la o consecinţă mai amplă în sectorul bancar regional din SUA şi nu numai.

Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC), care a fost numită administrator judiciar, încerca să găsească o altă bancă dispusă să fuzioneze cu SVB, au declarat vineri persoane familiare cu problema.

Yellen a spus că lucrează îndeaproape cu autorităţile de reglementare bancare pentru a proteja deponenţii.

”Vrem să ne asigurăm că necazurile care există la o bancă nu creează contagiune altora care sunt solide”, a spus Yellen pentru emisiunea CBS News Sunday Morning.

”Să fiu clar că, în timpul crizei financiare, au fost investitori şi proprietari de bănci mari sistemice care au fost salvaţi... iar reformele care au fost puse în aplicare înseamnă că nu vom mai face asta”, a spus ea.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor a SUA, Kevin McCarthy, a declarat la News Sunday Morning Futures că administraţia preşedintelui Joe Biden şi Rezerva Federală a Statelor Unite lucrează pentru a face un anunţ înainte de deschiderea pieţelor.

McCarthy nu a oferit detalii, dar a spus că speră că anunţul va veni mai târziu duminică.

Reuters nu a reuşit să stabilească dacă se va ajunge la o tranzacţie pentru bancă.

Unii directori din industrie au spus că o astfel de înţelegere ar fi considerabilă pentru orice bancă şi ar cere probabil autorităţilor de reglementare să ofere garanţii speciale şi să acorde alte facilităţi oricărui cumpărător.

Cu active de 209 miliarde de dolari, banca din Santa Clara, California, era a 16-a mare bancă din SUA, ceea ce face ca lista potenţialilor cumpărători să fie relativ scurtă, au spus aceştia sub rezerva anonimatului.

Fed şi FDIC analizează crearea unui fond care să permită autorităţilor de reglementare să sprijine mai multe depozite la băncile care au probleme, a raportat Bloomberg.

Autorităţile de reglementare au discutat despre un nou vehicul special, în conversaţiile cu directorii din sectorul bancar, şi sperau că o astfel de măsură îi va linişti pe deponenţi şi va ajuta la controlul oricărei panici.

Cu toate acestea, nu este clar dacă autorităţile de reglementare vor avea sprijin politic pentru a arunca un colac de salvare pentru SVB, care oferea servicii startupurilor şi investitorilor din Silicon Valley.

Fed şi FDIC nu au răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

ALTE BĂNCI

Unii analişti şi investitori importanţi au avertizat că fără o rezoluţie până luni, alte bănci ar putea fi supuse presiunilor.

”Vestea bună este că este puţin probabil ca un faliment în stil SVB să se extindă la băncile mari”, a spus firma de consultanţă financiară şi de risc Kroll, într-o notă de cercetare.

Dar băncile comunitare mici s-ar putea confrunta cu probleme, iar riscul este ”mult mai mare dacă deponenţii neasiguraţi ai SVB nu vor fi despăgubiţi în totalitate şi vor fi nevoiţi să-şi revizuiască în scpdere deţinerile”, a adăugat Kroll.

SVB a avut un nivel neobişnuit de ridicat de depozite care nu au fost acoperite de garanţiile FDIC, care sunt plafonate la 250.000 de dolari.

Administratorul de fonduri speculative Bill Ackman a declarat într-un tweet, sâmbătă, că neprotejarea tuturor deponenţilor ar putea duce la retragerea depozitelor neasigurate de la alte instituţii.

”Aceste retrageri vor scurge lichidităţi de la băncile comunitare, regionale şi de la alte bănci şi vor începe distrugerea acestor instituţii importante”, a avertizat Ackman, care a spus că nu are expunere directă.

Kyle Bass, fondatorul şi directorul de investiţii al Hayman Capital Management, care nu are nicio expunere la SVB, a declarat pentru Reuters că Fed trebuie ”să aranjeze o căsătorie” pentru SVB până duminică seara, înainte ca pieţele să se deschidă în Asia.

Indicele băncilor regionale din cadrul S&P 500 a scăzut vineri cu 4,3%, pentru a încheia săptămâna cu un declin de 18%, cea mai proastă săptămână din 2009.

Signature Bank a scăzut cu aproximativ 23%, în timp ce First Republic Bank din San Francisco a scăzut cu 15%. Western Alliance Bancorp a scăzut cu 21%, iar PacWest Bancorp cu 38%, după ce acţiunile lor au fost oprite de la tranzacţionare de mai multe ori din cauza volatilităţii. Charles Schwab Corp a scăzut cu peste 11%.

Signature Bank, First Republic Bank, PacWest Bank şi Charles Schwab nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii. Western Alliance Bank a refuzat să comenteze.

Unele bănci ar putea căuta să strângă capital preventiv pentru a-şi consolida bilanţurile sau să încerce să încheie tranzacţii proprii, au spus directori din industrie.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.