Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) a început controale la toate proiectele pentru care autoritatea a acordat finanţare, prin bugetul de stat, încă de când a fost înfiinţată instituţia, a declarat preşedintele ANT, Anca Pavel-Nedea, pentru News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Până în prezent nu am descoperit nereguli. Însă aceste verificări vor continua. De asemenea, agenţiile de turism vor fi permanent verificate. Lista cu agenţiile licenţiate o updatăm permanent", a spus Pavel-Nedea, pentru News.ro.

Şefa ANT susţine că a reuşit deblocarea bugetului alocat pentru investiţii strategice în turism, “investiţii care pentru foarte multe din zone însemna singura şansă pentru realizarea unui obiectiv turistic, indiferent dacă vorbim de o pârtie de schi sau alt tip de investiţie”.

Proiectele fuseseră demarate în urmă cu câţiva ani şi au rămas blocate, deşi exista finanţare, potrivit ANT.

Prin bugetul Ministerului Economiei s-a aprobat, în februarie 2016, alocarea de fonduri pentru proiectele de investiţii în turism în valoare de 43,9 milioane lei.

Din acest buget, preşedintele ANT a aprobat alocarea a 28,5 milioane lei către mai multe autorităţi locale.

Astfel, consiliul local Borsec, din judeţul Harghita, a primit 4 milioane lei, consiliul local Petroşani (Hunedoara) a primit 2,6 milioane lei, în timp ce consiliul local Câmpulung Moldovenesc (Suceava) a primit 18 milioane lei. Alte localităţi au primit sume mult mai mici.

În septembrie 2016, prin modificarea bugetului, valoarea fondurilor transferate bugetelor locale pentru realizarea de investiţii în turism a ajuns la 39,5 milioane lei, susţine ANT.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.