Autoritatea pentru Conduită Financiară (FCA) din Marea Britanie a propus miercuri să permită o formă ”sintetică” a dobânzii de referinţă Libor denominată în dolari, până în septembrie 2024, când utilizarea a ceea ce odată a fost numit cel mai important număr din lume va fi oprită definitiv, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Majoritatea permutărilor dobânzii interbancare din Londra (Libor) în cinci valute pentru noi contracte au fost abandonate la sfârşitul anului trecut, fiind înlocuite cu dobânzi ”fără riscuri”, stabilite de băncile centrale, după ce creditorii au fost amendaţi cu miliarde de dolari pentru că au încercat să fraudeze Libor.

S-a permis continuarea unor dobânzi Libor în dolari şi lire sterline, pentru a oferi băncilor şi companiilor timp să transfere contracte în valoare de mii de miliardee de dolari, cum ar fi creditele ipotecare, împrumuturile pentru studenţi şi cardurile de credit, la dobânzile băncilor centrale.

Dobânzile Libor în dolari rămase, bazate pe cotaţiile băncilor, se încheie în iunie 2023, iar pieţele aşteptau să vadă dacă va exista o prelungire într-o anumită formă pentru a ajuta pieţele să schimbe contractele restante la o altă dobândă.

FCA a propus miercuri să permită cotaţiilor Libor la 1, 3 şi 6 luni să continue în conformitate cu ”o metodologie sintetică nereprezentativă”, până la sfârşitul lunii septembrie 2024, iar apoi să înceteze definitiv.

Anul trrecut s-a estimat că expuneri Libor de 70.000 de miliarde de dolari vor rămâne restante după iunie 2023, a spus FCA.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.