Compania farmaceutică britanică AstraZeneca s-a asociat joi cu Universitatea Oxford pentru a contribui la dezvoltarea, producţia şi distribuirea unui posibil vaccin pentru COVID-19, în condiţiile în care producători de medicamente din toată lumea se întrec să găsească o soluţie împotriva acestei boli mortale, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secretarul pentru Afaceri al Marii Britanii, Alok Sharma a salutat colaborarea ca fiind un pas vital pentru a face disponibil vaccinul studiat de Oxford cât mai curând posibil, dacă va trece cu succes de studiile clinice.

Săptămâna trecută, o echipă de cercetători britanici a administrat vaccinul primilor voluntari, iar la începutl lunii aprilie a anunţat că este pregătită o capacitate de producţie pe scară largă, pentru fabricarea a milioane de doze de vaccin, înainte ca studiile clinice să dovedească eficacitatea acestuia.

Numai câteva vaccinuri aflate în dezvoltare au ajuns în faza testelor clinice pe oameni, care sunt un indicator al siguranţei şi al eficacităţii şi stadiul în care majoritatea vaccinurilor eşuează.

”Speranţa noastră este că prin unirea forţelor putem accelera globalizarea unui vaccin pentru combaterea virusului şi protejarea oamenilor de cea mai mortală pandemie la nivelul unei generaţii”, a declarat directorul general al AstraZeneca, Pascal Soriot.

Producătorul de medicamente nu a oferit informaţii despre momentul în care intenţionează să înceapă să producă vaccinul “ChAdOx1 nCoV-19”, care este dezvoltat de Jenner Institute şi Oxford Vaccine Group.

Deşi AstraZeneca nu este un producător major de vaccinuri, ca grupurile europene GSK şi Sanofi, care lucrează la propriul vaccin, compania dispune de fonduri şi are un buget solid pentru activităţi de cercetare şi dezvoltare, de 6 miliarde de dolari.

Parteneriatul AstraZeneca-Oxford intenţionează să producă 100 de milioane de doze de vaccin până la sfârşitul acestui an şi prioritizează livrările către Marea Britanie, a declarat Soriot publicaţiei Financial Times.

AstraZeneca, care are sediul în Cambridge, mai testează două dintre tratamentele sale deja aprobate pentru a fi folosite ca terapie pentru COVID-19, boala care a infectat peste 3 milioane de oameni şi a ucis peste 215.000.

Guvernele, companiile farmaceutice şi cercetătorii lucrează la circa 100 de vaccinuri pentru noul coronavirus. Analiştii afirmă că un vaccin de succes va avea nevoie de peste un an să fie dezvoltat, dar ar fi mult mai rapid faţă de media obişnuită de 5-7 ani.

În prezent nu există tratamente sau vaccinuri aprobate pentru boala extrem de contagioasă provocată de noul coronavirus, dat lucrătorii din sectorul medical au încercat multe abordări pentru tratarea pacienţilor.

Serum Institute din India, cel mai mare producător de vaccinuri din lume în funcţie de volum, a anunţat deja să va produce milioane de doze din vaccinul dezvoltat de Universitatea Oxford.

Între alţi producători farmaceutici care testează posibile vaccinuri pentru COVID-19 se află Pfizer, Moderna, Johnson & Johnson şi Novavax.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.