Argentina a anunţat marţi că a încheiat un acord cu trei grupuri de creditori pentru restructurarea unor datorii ale statului în valoare de 65 de miliarde de dolari, care va ajuta ţara să iasă dintr-o stare de incapacitate de plată (default) dăunătoare şi să îşi relanseze economia afectată de recesiune, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Economiei a anunţat că acordul va ajusta unele termene de plată şi clauzele, pentru a atenua o propunere anterioară de acord de la începutul lunii iulie, fără să mărească principalul sau dobânzile.

Argentina, care este un mare producător agricol şi care era la un moment dat una dintre cele mai bogate ţări din lume, a intrat în luna mai într-un al nouălea default şi se îndreaptă în acest an către o contracţie a PIB estimată la 12%, după doi ani de recesiune.

”Am rezolvat o datorie imposibilă în timpul celei mai grave crize economice care a avut loc vreodată, pe fondul pandemiei. Acum avem un orizont clar”, a scris preşedintele Alberto Fernandez pe Twitter.

Între creditori se află Ad Hoc Group, Argentina Creditor Committee şi Exchange Bondholder Group, un trio care s-a unit luna trecută pentru a se opune unei oferte anterioare a guvernului, provocând un blocaj.

Grupul a anunţat într-un comunicat că este încântat că s-a ajuns la ”un acord de principiu” cu Argentina, care va restructura datoria şi va conduce la revenirea emitenţilor de obligaţiuni din ţară pe pieţele internaţionale de capital.

Ministerul a anunţat că va extinde termenul limită până la care creditorii trebuie să accepte noul acord până pe 24 august. Termenul urma să expire marţi.

Obligaţiunile statului argentinian au crescut cu peste 8% în urma anunţării acordului.

Argentina încheiase în 2018 un acord în valoare de 57 de miliarde de dolari cu Fondul Monetar Internaţional şi anunţase că doreşte un nou acord cu FMI după finalizarea negocierilor cu creditorii privaţi.

Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a scris pe Twitter: ”Un pas foarte important. Aşteptăm cu nerăbdare finalizarea cu succes, în interesul tuturor”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.