Apple dezvoltă un serviciu de coaching, care foloseşte inteligenţa artificială pentru a ajuta la îmbunătăţirea somnului, a exerciţiilor fizice şi a altor aspecte ce ţin de sănătate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nume cod Quartz, acesta va folosi datele colectate de Apple Watch şi inteligenţa artificială pentru a crea şi sugera programe personalizate pe care utilizatorii le pot urma pentru a-şi îmbunătăţi sănătatea.

Serviciul ar trebui să fie lansat anul viitor şi să fie disponibil pe baza unui abonament lunar.

În paralel, compania americană lucrează la un set de instrumente pentru urmărirea emoţiilor, care ar urma să facă parte din aplicaţia Health. Nu este clar dacă aceste instrumente au legătură cu cele care vor fi disponibile în viitoarea aplicaţie de tip jurnal a companiei sau sunt separate.

Totodată, aplicaţia Apple Health va avea în curând şi o versiune pentru iPad.

Toate aceste facilităţi pe care Apple le construieşte vor ajuta compania să se extindă în zona sănătăţii, care a devenit în ultimii ani unul din focusurile importante ale gigantului american.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.