Apple a redobândit miercuri poziţia de cea mai valoroasă companie americană listată la bursă, încheind şedinţa de tranzacţionate în creştere cu 0,03%, la o capitalizare de 821,5 miliarde de dolari, înaintea liderilor recenţi Microsoft şi Amazon.com, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acţiunile Microsoft au încheiat tranzacţiile de miercuri în declin cu 1,11% şi o capitalizare de 813,4 miliarde de dolari, în timp ce titlurile Amazon au coborât cu 1,12%, iar capitalizarea la 805,7 miliarde de dolari.

Titlurile Apple au crescut cu aproximativ 13% de la raportarea rezultatelor trimestriale, pe 29 ianuarie, investitorii considerând că acţiunile au scăzut prea mult în ultimele luni din cauza temerilor legate de o încetinire a cererii de iPhone-uri şi a unui avertisment rar din partea companiei referitor la venituri, provocat de condiţiile mai dificile de pe piaţa chineză.

Încetinirea vânzărilor de iPhone-uri a dus la aşteptări mai mici referitoare la acţiunile Apple. Preţul ţintă mediu al analiştilor pentru acţiunile Apple a scăzut de la 240 de dolari în urmă cu trei luni la 175 de dolari, nivel mai mare cu mai puţin de un dolar faţă de cotaţia actuală de 174,24 dolari pe unitate.

Apple a atins o capitalizare record de 1.100 de miliarde de dolari în octombrie, dar apoi valoarea de piaţă a scăzut treptat, fiind depăşită în decembrie de Amazon şi de Microsoft, care de atunci au ocupat pe rând prima poziţie.

Valoarea de piaţă a Apple a atins un minim de 675 de miliarde de dolari pe 3 ianuarie, după avertismentul referitor la venituri, dar ulterior şi-a revenit constant, susţinută în parte de rezultatele trimestriale peste aşteptările investitorilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.