Koss şi Apple şi-au încheiat disputa privind brevetele pentru căştile wireless, înainte de a se ajunge la un proces.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 2020, Koss, o companie americană ce dezvoltă căşti încă din 1958, a dat în judecată mai mulţi producători de căşti wireless din noua generaţie, pe motiv că aceştia îi încalcă mai multe brevete.

Apple, Bose, JLab, Plantronics şi Skullcandy sunt companiile date în judecată de Koss în urmă cu doi ani. Acestea au fost acuzate că au preluat fără licenţă tehnologii de la căştile Striva şi le-au implementat în propriile produse.

Drept răspuns, Apple a intentat un contra-proces în acelaşi an, susţinând că brevetele deţinute de Koss sunt invalide. Contra-procesul este o tactică clasică a Apple, care încearcă astfel să obţină material pentru o viitoare negociere sau cel puţin să tragă de timp.

Acum, Apple şi Koss anunţă că au ajuns la un acord şi nu se va ajunge la proces. Niciuna din cele două părţi nu a făcut, însă, public felul în care s-a ajuns la acest acord, astfel că nu se ştie dacă şi câţi bani stau la baza acestei înţelegeri.

Cert este că Apple este singura companie, dintre cele acuzate acum doi ani de Koss, care a scăpat de proces. Nu există, deocamdată şi un acord între Koss pe de o parte şi Bose, JLab, Plantronics şi Skullcandy pe de altă parte.

Este al doilea proces de care scapă Apple doar în ultima săptămână, după cele 50 de milioane de dolari pe care gigantul american a decis să-i plătească drept daune americanilor care au avut probleme cu tastaturile laptopurilor MacBook vândute între 2015 şi 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.