Aplicaţia Truth Social a fostului preşedinte american Donald Trump se va lansa pe un browser web la sfârşitul lunii mai, a declarat luni directorul general al acesteia, Devin Nunes, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o postare pe platformă, Nunes a mai spus că Truth Social nu a fost încă aprobată pentru lansare în magazinul Google Play pentru dispozitive Android.

”La sfârşitul lunii mai vom lansa PWA (Web Browser), care va permite accesul de pe orice dispozitiv. După aceea vom lansa o aplicaţie Android... în aşteptarea aprobării de la Google!”, a scris Nunes.

Disponibilitatea în magazinele Google Play şi Apple App este cheia pentru capacitatea aplicaţiei de a se extinde.

Compania-mamă a Truth Social, Trump Media & Technology Group (TMTG), s-a lansat cu misiunea de a înfrunta Big Tech, după ce Trump a fost dat de pe Twitter, Facebook şi YouTube pentru că ar fi incitat sau glorificat violenţa, în timpul unui miting de pe 6 ianuarie, care a dus la atacul violent împotriva Capitoliului SUA.

Cu toate acestea, afacerea de social media este limitată de dependenţa sa de Google şi Apple, deţinute de grupul Alphabet, care operează magazine de aplicaţii care domină piaţa smartphone-urilor.

Truth Social s-a lansat în Apple App Store pe 21 februarie şi a fost pentru o vreme cea mai descărcată aplicaţie gratuită de acolo. Luni a fost numărul doi pe acea listă.

Trump a început să posteze pe site joi seara târziu, pentru prima dată de când a postat un ”adevăr” – aşa cum sunt numite postările – pe 14 februarie.

TMTG intenţionează să devină companiue publică printr-o fuziune cu firma de Digital World Acquisition Corp (DWAC). Acordul este evaluat de Comisia pentru  Bursă şi Valori Mobiliare (SEC) şi va fi finalizată probabil peste câteva luni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.