Administraţia Naţională Apele Române anunţă, miercuri, că alte 39 de subsectoare de plajă intrate în licitaţie publică au fost adjudecate în Etapa II.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Încă 39 de subsectoare de plajă au fost atribuite odată cu încheierea Etapei II a procedurii de închiriere derulate în baza Ordonanţei nr. 8 /2023, acestea reprezentând 85% din cele intrate în licitaţia publică”, anunţă, miercuri, Apele Române, într-un comunicat de presă.

Sursa citată precizează că nivelul total al chiriei stabilit prin procedura recent încheiată este cu peste 75% mai mare decât valoarea de pornire.

”Vă reamintim că prin licitaţiile derulate în Etapa I au fost atribuite 62 de subsectoare, fiind semnate contractele de închiriere pentru 59 dintre acestea”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit prevederilor legale, 50% din suma încasată reprezintă venit la bugetul de stat iar diferenţa de 50% se va utiliza în scopuri de investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii de management cantitativ şi calitativ al bazinelor hidrografice ale cursurilor de apă din România, respectiv plaja Mării Negre.

”Precizăm că prin noile contracte, operatorii sunt obligaţi să implementeze măsuri ce rezolvă carenţe semnalate de-a lungul timpului de turişti. Spre exemplu, cel mult 70% din suprafaţa de plajă va putea fi folosită pentru închirierea de şezlonguri şi umbrele în suport fix, diferenţa reprezentând o zonă destinată plajei pe nisip, iar operatorul este obligat să instaleze şi toalete ecologice pe suprafaţa atribuită”, a mai transmis instituţia.

A.N.A.R. a aprobat şi un tarif unitar pentru instalarea unor construcţii provizorii de tip beach – bar pe suprafeţele închiriate.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.