Un apartament de peste 500 de metri pătraţi în Vila Sparta din Florenţa, imobil în care a locuit Regina Elena, mama Regelui Mihai I, este scos la vânzare pentru aproape 5 milioane de euro. Un alt apartament, în aceeaşi vilă, este pus în vânzare pentru 1,25 milioane de euro, scrie Profit.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Situată pe colina Fiesole, deasupra Florenţei, Vila Sparta a fost reşedinţa de exil în care Regina Elena (1896-1982), mama lui Mihai I, s-a retras atât după despărţirea de Carol al II-lea, cât şi după abdicarea fiului său. Datând din secolul al XV-lea, vila a fost restaurată în secolul al XIX-lea de arhitectul italian Giuseppe Castelucci, iar din 1933 a fost reamenajată de Regina Elena. Aceasta i-a angajat pe cunoscuţii arhitecţi peisagişti Cecil Pinsent şi Pietro Porcinai pentru a reface grădina vilei în stil neo-clasic italian.

Printre oaspeţii iluştri găzduiţi de Regina Elena la vila din Fiesole s-au aflat atunci viitoarea Regină a Marii Britanii Elisabeta a II-a şi prinţul consort ale acesteia, Ducele de Edinburgh.

Regina Elena a fost nevoită să ipotecheze, în anii ’70, şi apoi să vândă vila, din cauza lipsei resurselor financiare pentru a o întreţine şi a bolii, mutându-se, în 1980, împreună cu Regele Mihai şi Regina Ana la reşedinţa familiei din Lausanne, Elveţia.

Regina Ana mărturisea că a încercat să o ajute pe Regina Elena să păstreze Vila Sparta prin vânzarea celor mai multor bijuterii pe care le moştenise, dar în cele din urmă mama Regelui a trebuit să renunţe la reşedinţa din Florenţa.

În prezent, vila este compusă din şapte apartamente distincte, toate cu scop de locuinţă.

Apartamentul scos la vânzare în prezent are 20 de camere şi 5 băi, desfăşurate pe o suprafaţă de 560 metri pătraţi, având totodată un garaj şi o grădină proprie de peste 900 metri pătraţi.

Proprietatea deţine şi o anexă pentru vizitatori, compusă din cameră de zi şi o mică bucătărie, două dormitoare şi o baie.  

Agenţia imobiliară care l-a listat în prezent nu indică un preţ, urmând să-l negocieze direct cu eventualul cumpărător, dar o altă agenţie care l-a listat în urmă cu patru ani indica 4,9 milioane euro drept preţ de vânzare.

Recent, un alt apartament scos la vânzare în Vila Sparta, la etajul al doilea, a fost listat pentru 1,25 milioane euro.

Apartamentul respectiv are însă doar 7 camere, din care 3 sunt dormitoare, şi 4 băi, desfăşurate pe 250 metri pătraţi, dispunând însă de garaj şi acces la grădina de 10.000 metri pătraţi a vilei, scrie Profit.ro.

Ambele proprietăţi au vedere panoramică asupra Florenţei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.