ANSVSA: Risc epidemiologic major, după ce 92 de miei au fost transportaţi ilegal în judeţul Alba. Până la sosirea inspectorilor DSVSA, 41 de animale au dispărut. Anchetă extinsă

ANSVSA: Risc epidemiologic major, după ce 92 de miei au fost transportaţi ilegal în judeţul Alba. Până la sosirea inspectorilor DSVSA, 41 de animale au dispărut. Anchetă extinsă

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) informează că în judeţul Alba a fost depistat un transport ilegal de ovine, nu mai puţin de 92 de miei fiind transportaţi cu o autoutilitară, al cărei şofer nu a putut să prezinte poliţiştilor documentele veterinare obligatorii sau alte acte care să ateste provenienţa legală şi statusul imunitar al animalelor. Incidentul are loc în contextul restricţiilor impuse după apariţia unor focare se Pestă a Micilor Rumegătoare, inclusiv suspendarea mişcărilor de ovine şi caprine pe teritoriul României.

Chemaţi la faţa locului pentru a asigura suportul tehnic de specialitate şi pentru a evalua riscul de biosecuritate, inspectorii DSVSA Alba n-au mai găsit decât 51 de animale, care au fost sacrificate. Organele de poliţie efectuează cercetări specifice pentru localizarea celor 41 de miei care lipsesc din efectivul iniţial, dar şi pentru a afla de unde proveneau animalele, precizează ANSVSA.
„În data de 1 august 2026, în urma unui filtru rutier organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, a fost oprită o autoutilitară care transporta un efectiv de 92 de miei. Conducătorul auto nu a putut prezenta documentele veterinare obligatorii — formularul de mişcare, certificatul de sănătate sau alte acte care să ateste provenienţa legală şi statusul imunitar al animalelor”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.
 În conformitate cu protocoalele de cooperare instituţională şi având în vedere competenţele exclusive în domeniul sănătăţii animale, DSVSA Alba a fost solicitată să asigure suportul tehnic de specialitate, participând la evaluarea riscului de biosecuritate, expertizarea lotului şi dispunerea măsurilor legale incidente, precizează Autoritatea.
„Din cauza riscurilor epidemiologice majore şi a lipsei totale de trasabilitate, autorităţile au hotărât aplicarea procedurilor de urgenţă pentru eliminarea oricărui pericol sanitar. În momentul punerii în aplicare a deciziei de neutralizare, inspectorii au mai identificat la faţa locului doar 51 de miei, restul de 41 de capete din lotul iniţial nefiind găsite. Prin urmare, măsura uciderii de urgenţă a fost aplicată strict pentru cele 51 de animale prezente, cadavrele acestora fiind procesate într-o unitate de ecarisare autorizată”, se menţionează în document.
„Transportul ilegal de animale şi mişcarea acestora fără elemente de identificare sau documente oficiale nu reprezintă doar o încălcare a legii, ci un atac direct la adresa întregului sector zootehnic românesc. O dovadă clară a acestui pericol este situaţia recentă din judeţul Alba, unde 41 de animale de provenienţă necunoscută sunt încă de negăsit, generând un risc epidemiologic major capabil să decline noi focare de boli severe, precum Pesta Micilor Rumegătoare. Filtrele rutiere organizate împreună cu echipajele de poliţie vor continua zilnic, cu o intensitate sporită, pe toate drumurile publice din ţară pentru a stopa definitiv aceste practici iresponsabile”, a declarat Alexandru Nicolae BOCIU, Preşedintele ANSVSA.
În prezent, este în plină desfăşurare o anchetă extinsă pentru stabilirea provenienţei animalelor şi identificarea exploataţiei de origine. În paralel, organele de poliţie efectuează cercetări specifice pentru localizarea celor 41 de miei care lipsesc din efectivul iniţial.
Cele 41 de animale dispărute reprezintă un risc epidemiologic major, deoarece provenienţa lor necunoscută poate genera noi focare de Pesta Micilor Rumegătoare şi alte boli severe, punând în pericol biosecuritatea fermelor, atrage atenţia ANSVSA.
Mişcarea ilegală a animalelor fără elemente de identificare (crotalii) şi fără documente oficiale pune în pericol grav întregul sector zootehnic românesc. Filtrele rutiere realizate de echipajele de poliţie, cu suportul tehnic al inspectorilor veterinari, vor continua zilnic, cu o intensitate sporită, pe toate drumurile publice din ţară, precizează ANSVSA.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră