Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat miercuri că monitorizează permanent modul în care operatorii de telefonie prezenţi pe piaţa românească aplică prevederile regulamentului european Roam like at home şi a primit aproape 300 de reclamaţii de la utilizatorii de comunicaţii electronice din România privind aplicarea acestui regulament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În luna martie, autoritatea a anunţat că Orange şi Vodafone au fost sancţionaţi cu 180.000 de lei pentru aplicarea incorectă a regulamentului. 

Preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu, a spus, în cadrul comunicatului, că neregulile depistate au fost sancţionate de Autoritate cu amenzi şi cu impunerea unor termene clare de remediere a acestora.

”Regulamentul nu prevede însă numai obligaţii pentru operatori, ci şi drepturi ale acestora, pentru a-şi stabili politicile comerciale în funcţie de strategia fiecăruia. Unul dintre aceste drepturi este acela că operatorii pot comercializa oferte fără roaming, adresate utilizatorilor care nu călătoresc în afara ţării sau care au alte opţiuni pentru situaţiile în care nu se află în ţară. Desigur, condiţia este ca operatorii să informeze corect şi complet utilizatorii cu privire la conţinutul ofertelor”, a declarat Grindeanu. 

În urma controalelor efectuate de ANCOM, doi operatori au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 180.000 de lei pentru aplicarea incorectă a regulamentului european Roam like at home.

”Pentru că nu a notificat utilizatorii cu privire la faptul că a modificat clauzele contractuale (respectiv Termenii şi condiţiile generale de utilizare a serviciilor preplătite) referitoare la condiţiile în care este furnizat serviciul de roaming, Vodafone a fost sancţionat cu amendă în valoare de 30.000 de lei, operatorul remediind problemele identificate înainte de termenul acordat de 90 de zile”, se arată în comunicat.

Autoritatea a anunţat că, pentru neintroducerea politicii de utilizare rezonabilă în contractele încheiate cu utilizatorii de servicii de telefonie mobilă pe bază de abonamente, Orange şi Vodafone au fost sancţionaţi cu câte o amendă în valoare de 50.000 de lei.

Totodată, Vodafone a mai fost sancţionat cu o amendă în valoare de 50.000 de lei pentru neintroducerea politicii de utilizare rezonabilă în Termenii şi condiţiile generale de utilizare a cartelelor preplătite.

”De la intrarea în vigoare a regulamentului Roam like at home şi până în prezent, Autoritatea a primit aproape 300 de reclamaţii de la utilizatorii de comunicaţii electronice din România privind aplicarea acestuia. Aproximativ 100 din totalul acestora au vizat neinformarea cu privire la introducerea politicii de utilizare rezonabilă în contractele cu utilizatorii, 90 au vizat aplicarea politicii de utilizare rezonabilă conform Roam like at home, iar 57 dintre acestea s-au referit la comercializarea ofertelor fără roaming inclus”, se arată în comunicat.

Alte plângeri din partea utilizatorilor s-au referit la faptul că nu au fost avertizaţi că urmează să li se aplice suprataxe în roaming, existenţa unor limite pentru cantitatea de date disponibilă în roaming şi neinformarea cu privire la modul în care acestea se aplică.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.