Platforma “Monitorul preţurilor”, unde sunt afişate preţurile practicate de magazinele Mega Image, Lidl, Kaufland, Selgros, Carrefour, Penny şi Profi, conţine prea puţine categorii de produse, iar Mega Image şi Selgros refuză să afişeze preţurile per produs. Pe platformă sunt disponibile 66 de categorii de produse, dar lipsesc produse de bază precum fructele şi legumele proaspete.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru un coş de bază format din 1 kg de mălai, 1 kg de pulpe de pui cu spate, 1 litru de ulei de floarea-soarelui, 1kg de făină şi 1kg de sare, valoarea cea mai mică găsită pe platformă este la magazinul Kaufland din Crângaşi, de 14,85 de lei.

La polul opus, acelaşi coş de cumpărături este cel mai scump în magazinul Profi Deli Fresh, cu un total de 24,65 de lei, deoarece sunt propuse produse de brand şi nu din marca proprie a retailerului. Printre afişări apar şi ofertele magazinelor care nu au toate produsele în coş.

Doar pentru 5 produse pot exista peste 7 milioane de combinări posibile, spun reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

În cadrul afişărilor sunt prezentate două tipuri de preţuri: preţ produs şi preţ echivalat. Preţul produsului este preţul regăsit în magazine, iar preţul echivalat este preţul estimat în cazul în care un produs nu are gramajul căutat.

Consumatorul trebuie să ştie că fiecare magazin arată lista de produse, dar Mega Image şi Selgros afişează preţurile per coş de produse, nu per unitate.

În cadrul unei alte căutări în care au fost selectate lactate, se putea observa că opţiunile pentru lapte erau limitate. Astfel, consumatorul are de ales dintre lapte proaspăt cu o grăsime 1,5% la cutie de carton de 1 litru sau lapte proaspăt cu o grăsime de 3,5% la pet de 1,8 litri.

În acelaşi timp, căutările pentru brânză sunt la fel de limitate: singura categorie disponibilă este telemea de vacă în vid cu o grăsime de 50% la o cantitate de 350 de grame.

La fel a fost şi în cazul untului, unde consumatorul poate alege doar unt de masa de 200 g cu o grăsime de 65%. Opţiuni restrânse sunt şi în cazul salamurilor crud uscate, unde există doar salam bănăţean.

Aceeaşi situaţie se regăseşte în cazul mai multor categorii de produse.

Un alt minus major al platformei este faptul că lipsesc foarte multe categorii de produse, precum fructe şi legume proaspete, însă conţine produse mai puţin căutate, precum alune sau conserve de sardine în ulei.

Astfel, într-o căutare a unui coş care să conţină 10 produse din sectorul 4 din cadrul supermarketurilor precum: lapte, sana, unt, brânză, măsilne negre, piept de pui dezosat, orez, zahăr şi piper negru măcinat, varianta cea mai ieftină a fost de 53,4 de lei, prezentată de magazinul Penny din Timpuri Noi.

Aceasta variantă era singura care conţinea toate produsele selectate. Celelate variante arătau că lipseau din produsele selectate. Cel mai scump coş a fost cel propus de Mega Image de pe Calea Văcăreşti. Acesta conţinea 7 din cele 10 produse selectate pentru coş şi avea o valoare de 62,5 lei.

Pe măsură ce sunt selectat mai multe produse în coş cu atât este mai mare posibilitate ca să găsim magazine care nu au toate produsele în stoc.

În condiţiile în care multe persoane au accesat Monitorul Preţurilor, la mai puţin de jumătate de oră de la lansarea platformei, aceasta nu mai funcţiona. Site-ul şi-a revenit la scurt timp, dar funcţiona cu mare dificultate deoarece circa 30.000 de vizitatorii din România accesau site-ul în acelaşi timp.

Pe platformă se regăsesc 66 de categorii de produse, şi nu 64 aşa cum anunţa Consiliul Concurenţei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.