Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Romania a rămas constant comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 55,7 puncte, iar analiştii estimează că impactul economic al coronavirusului se va resimţi până în trimestrul II al anului 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Romania a rămas constant comparativ cu luna anterioară la valoarea de 55,7 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 7,2 puncte). Evoluţia celor două componente ale acestuia a fost divergentă. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a crescut cu 3,5 puncte faţă de luna anterioară la valoarea de 38,3, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 1,7 puncte, la valoarea de 64,4", arată asociaţia.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (martie 2022/martie 2021) a înregistrat o valoare medie de 3,29%. În ceea ce priveste cursul de schimb euro/leu, peste 87% dintre participanţii la sondaj anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfe,l valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9182, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 4,9708 lei pentru un euro.

69% dintre participanţii la sondaj anticipează majorarea ratei inflaţiei.

"Durata impactului economic al coronavirusului: cea mai mare parte a respondenţilor (peste 56%) anticipează că acesta se va resimţi până în trimestrul II al anului 2022. Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021: valoarea medie a anticipaţiilor este 7,4%. Evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2021: valoarea medie a anticipaţiilor este +4,1%", estimează analiştii, care prognozează că datoria publică ca procent din PIB va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la peste 52%.

Anticipaţiile respondenţilor sunt de adoptare a euro de către România peste aproximativ 8 ani.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA Romania, de aproape 10 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni. Indicatorul de Incredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la: condiţiile curente - referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii; anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evolutia averii personale la nivel de economie.

Asociaţia CFA Romania este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (USA). În prezent, Asociaţia CFA Romania are peste 230 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®).

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.