Companiile din România au distribuit în acest an dividende de 43 miliarde lei (aproape 10 miliarde euro) din profitul pe 2016, nivel echivalent cu valoarea distribuită în precedenţii şapte ani la un loc, ca urmare a reducerii impozitului pe dividende de la 16% la 5% şi a incertitudinii legate de evoluţia impozitelor în perioada următoare, potrivit unui studiu de impact transmis marţi de Iancu Guda, preşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) şi lector al Institutului Bancar Român (IBR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dividendele sunt sumele distribuite către acţionarii companiilor din profiturile obţinute în exerciţiul financiar anterior.

În programul de guvernare propus înainte de alegerile parlamentare din 2016, dar şi în ultima variantă a programului de guvernare, cu care a fost votat guvernul Tudose în Parlament, alianţa PSD-ALDE promitea eliminarea impozitului pe dividende de la 1 ianuarie 2018.

Însă guvernul a renunţat deja la multe dintre măsurile fiscale prevăzute în ultima variantă a programului de guvernare, iar despre impozitul pe dividende nu au mai existat declaraţii oficiale în ultima perioadă, nefiind sigur în prezent dacă impozitul va fi sau nu eliminat din 2018.

Studiul de impact arată că dividendele distribuite în acest an au reprezentat circa 85% din profiturile obţinute în 2016 şi "aproape cât toate dividendele distribuite de întreg mediul de afaceri în perioada 2009-2015", iar autorul studiului a detectat o legătură istorică între valoarea dividendelor şi gradul de incertitudine privind politica fiscală.

"Istoria recentă ne demonstrează că reducerea impozitului pe dividend de la 16% la 5% (începând cu 1 ianuarie 2016) se reflectă într-o accelerare masivă a distribuirii profiturilor către plata dividendelor. Estimez că nivelul dividendelor plătite aferente exerciţiului financiare 2016 a fost de 43 miliarde lei, reprezentând un procent de distribuire de 85% din profiturile obţinute în ultimul an şi aproximativ 10% din capitalurile proprii ale tuturor companiilor", a afirmat Guda, în studiul de impact. 

Pe baza analizei comportamentului companiilor, analistul subliniază că cele mai multe firme româneşti au distribuit dividende mai mari în perioada în care există o incertitudine cu privire la dimensiunea impozitului pe dividend in anul următor sau pe termen mediu şi lung.

Distribuirea dividendelor a înregistrat diferenţe de la un sector la altul. Astfel, aproximativ 70% din dividendele distribuite, adică 30 miliarde lei, au fost înregistrate în cinci domenii: comerţ en gros şi distribuţie (9,6 miliarde lei), alte activităţi de servicii prestate întreprinderilor (8,4 miliarde lei), poştă şi telecomunicaţii (4,4 miliarde lei), industria de maşini şi echipamente (4,2 miliarde lei) şi transporturi (3,6 miliarde lei).

Pe baza acestor cifre, analistul estimează că o eventuală reducere sau eliminare a impozitului pe dividende va accelera tendinţa de distribuire de dividende.

"Deşi există incertitudini privind evoluţia viitoare a impozitului pe dividend, o reducere viitoare a acestuia poate genera o accelerare a distribuirii dividendelor şi a comportamentului de îndatorare a companiilor, fie de la acţionari (care vor împrumuta înapoi companiei dividendul încasat), furnizori sau instituţii de credit", arată analistul, în raportul menţionat. 

Însă aceste dividende mari alocate acţionarilor în acest an ar putea fi finanţate, în realitate, prin resurse financiare atrase pe termen scurt, precum amânarea la plată a furnizorilor sau a contribuţiilor fiscale, ceeea ce poate genera înăsprirea condiţiilor de creditare de către bănci.

"În concluzie, chiar dacă distribuirea dividendelor este justificată de contextul fiscal, o plată accelerată a acestora către acţionari se poate întoarce ca un bumerang împotriva firmei subiect, şi poate însemna începutul sfârşitului pentru aceasta", mai arată analistul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.