Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România), care reprezintă interesele unor companii americane care au investit în România, a reacţionat, joi, la acuzaţiile aduse de către unii lideri ai PSD, legate de o eventuală imnplicare a companiilor multinaţionale în protestele din ultimele zile, menţionând că acestea reprezintă "insinuări lipsite de fundament".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reacţia vine după ce şeful comisiei parlamentare de control al SRI, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, a cerut Serviciului Român de Informaţii (SRI) răspunsuri cu privire la suspiciunile sale, că multinaţionalele ar fi sprijinit protestele antiguvernamentale din România, susţinând că acest lucru ar încălca legea securităţii naţionale.

Ulterior, Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi şi vicepreşedinte PSD, a spus marţi, la Radio Hit Iaşi, că acele companii din România care s-au simţit "atinse" de declaraţiile unor lideri PSD trebuie să primească scuze publice, iar el este dispus să îşi ceară scuze.

"În numele membrilor săi, companii americane, româneşti, europene şi internaţionale, AmCham Romania respinge acuzaţiile îndreptate împotriva companiilor multinaţionale vehiculate recent în spaţiul public prin care acestora li se atribuie o implicare în susţinerea protestelor publice ca reacţie la schimbările fiscale şi legislative.  Considerăm nesănătoasă pentru societatea românească propagarea unor insinuări lipsite de fundament", a precizat AmCham, într-un comunicat. 

AmCham consideră că "cetăţenii români, indiferent de locul de muncă, îşi exprimă public, în mod liber şi voluntar convingerile, fără interferenţe din partea angajatorilor".

Asociaţia investitorilor români îi acuză pe liderii PSD care au atacat companiile multinaţionale că generează tensiune şi îi descurajează pe investitori.

"Capitalul uman este una din cele mai valoroase resurse pe care România le deţine. (...) În condiţiile în care acest avantaj este grevat de exodul de tineri talentaţi şi de tendinţele demografice, considerăm că stigmatizarea angajaţilor în funcţie de ţara de origine a investitorilor induce o stare de tensiune şi neîncredere la nivelul angajaţilor şi angajatorilor deopotrivă, şi transmite un semnal nefavorabil către investitori", arată Amcham. 

AmCham reprezintă interesele a circa 400 de companii americane care au investit în România peste 20 miliarde de dolari din 1993 până în prezent. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.