Amazon.com va primi în depozitele sale din Statele Unite, Marea Britanie şi alte state europene numai mărfuri de primă necesitate, pentru a elibera spaţiu pentru produse esenţiale medicale şi destinate gospodăriilor, aflate la mare cerere ca urmare a epidemiei de coronavirus, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Schimbarea nu înseamnă că Amazon nu va mai comercializa produse neesenţiale precum huse pentru telefoane şi jucării, doar că stocurile de astfel de produse se vor epuiza în următoarele câteva săptămâni, iar vânzătorii le-ar putea livra direct consumatorilor.

Într-o notă trimisă marţi comercianţilor, Amazon a arătat că observă o cerere mai mare pentru cumpărăturile online din partea consumatorilor. În condiţiile în care stocurile de produse pentru gospodărie şi produse medicale se epuizează, Amazon va acorda prioritate anumitor categorii, pentru ca ”aceste produse să fie primite, stocate şi livrate rapid clienţilor”.

Amazon a definit mai multe categorii de produse esenţiale care vor fi livrate în continuare, inclusiv produse pentru bebeluşi: produse pentru sănătate şi gospodărie, frumuseţe şi îngrijire personală, băcănie, produse industriale şi ştiinţifice şi produse pentru animale de companie. Cărţile sunt incluse la rândul lor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.