Amazon.com l-a acuzat luni pe preşedintele Donald Trump de ”presiuni incorecte” şi părtinire, prin care a determinat Departamentul Apărării să atribuie companiei concurente Microsoft un contract profitabil de servicii cloud în valoare de 10 miliarde de dolari, potrivit unei plângeri înregistrate într-o instanţă federală pentru litigii comerciale, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În plângerea înregistrată la U.S. Court of Federal Claims, Amazon afirmă că Trump a lansat ”repetate atacuri publice şi din spatele scenei pentru a dirija” contractul cloud al Pentagonului cunoscut sub numele de Joint Enterprise Defense Infrastructure (JEDI), departe de Amazon Web Services.

Potrivit reclamaţiei, motivul lui Trump a fost ”de a face rău inamicului său politic Jeffrey P. Bezos, fondator şi director general al Amazon.com, compania mamă a AWS...şi proprietar al Washington Post”.

Implicarea lui Trump a făcut imposibil pentru Pentagon să stabilească un câştigător ”în mod rezonabil, consecvent şi într-o manieră corectă şi egală”, a arătat Amazon.

Trump a criticat de mult timp pe Bezos şi Amazon din cauza nivelului scăzut al taxelor plătite şi a acuzat publicaţia Washington Post că a făcut lobby pentru Bezos şi Amazon şi că răspândeşte ”informaţii false”.

Amazon cere o reevaluare a propunerilor făcute Pentagonului şi o nouă decizie referitoare la atribuirea contractului.

”Întrebarea este dacă preşedintele Statelor Unite trebuie să poată folosi bugetul Departamentului Apărării pentru a-şi urmări obiectivele personale şi politice”, se arată în plângerea e 103 pagini.

Amazon şi Departamentul Apărării nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Într-o audiere recentă în Congres, un oficial de rang înalt al Pentagonului în domeniul tehnologiei, Dana Deasy, a negat că Trump sau Casa Albă ar fi influenţat procesul de selecţie pentru contractul JEDI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.