Airbus Helicopters, divizia de elicoptere a gigantului european Airbus care deţine o uzină la Ghimbav, va deschide o linie de asamblare de elicoptere în China, pentru modelul de dimensiune mică H135, o premieră pentru un producător occidental din domeniul producţiei aeronautice, potrivit unui anunţ al grupului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Linia de asamblare va funcţiona la Qingdao, provincia Shandong, în estul Chinei iar construcţia urmează să fie gata în 2018. Potrivit înţelegerii-cadru semnate în iunie 2016, în următorii zece ani vor fi asamblate 100 de elicoptere H135, primul urmând să iasă de pe linia de asamblare de la Qingdao la jumătatea anului 2019", a precizat Airbus Helicoptes. 

Linia de asamblare din China va avea o capacitate anuală de 18 elicoptere H135, care va putea fi extinsă ulterior.

Noua fabrică este amplasată într-un parc industrial şi va fi operată în comun de către Airbus Helicopters şi compania chineză Qingdao United General Aviation Company Limited ((UGAC),  Airbus Helicopters deţinând 51% din acţiuni. 

Airbus Helicopters a finalizat anul trecut o fabrică nouă în Ghimbav, cu suprafaţa de 10.000 de metri pătraţi, unde va fi produs elicopterul multirol H215, inclusiv cu versiunea militară H215M.

În 13 septembrie 2016, fabrica de elicoptere de la Ghimbav a Airbus Helicopters a fost inaugurată oficial, în prezenţa preşedintelui francez François Hollande şi a premierului român Dacian Cioloş.

Deocamdată, uzina este închisă, dar odată ce se obţin comenzi pentru cel puţin 16 aparate, producţia va fi demarată rapid, existând uzina şi angajaţii deja pregătiţi şi păstraţi de Airbus la Ghimbav.

Noua fabrică a Airbus Helicopters de la Ghimbav are o capacitate maximă de 15 elicoptere pe an.

Airbus Helicopters, cel mai mare producător european de elicoptere şi unul dintre cei mai mari din lume, va vinde elicopterele pe care le va produce în România clienţilor din întreaga lume, iar unul dintre primii clienţi ar putea fi Organizaţia Naţiunilor Unite, potrivit oficialilor companiei.
 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.