55% dintre românii care îşi planifică vacanţa din acest an se gândesc să plece în străinătate, iar alţi 41% au în vedere România, cel mai probabil în aşteptarea informaţiilor despre deschiderea frontierelor şi relansarea zborurilor, arată un sondaj al agenţiei globale de turism online eSky, care a vrut să verifice modul în care Covid-19 a schimbat percepţia călătorilor români.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania a efectuat studiul „eSky.ro: călătoriile în perioada Covid-19” pentru a afla cum percep subiecţii călătoriile. Studiul a fost realizat în luna mai, folosind metoda CAWI (Computer-Assisted Web Interview) pe un grup independent de 412 utilizatori de internet (clienţi eSky.ro). 

Deşi pandemia nu a dispărut încă, studiul arată că 59% dintre persoanele chestionate nu se tem să călătorească în contextul COVID-19. De remarcat este faptul că, în principal, persoanele din grupul de vârstă peste 54 de ani se tem să călătorească din cauza pandemiei COVID-19, arată agenţia de turism.

”În plus, 66% dintre respondenţi au visat la noi călătorii în perioada carantinei. Acest lucru indică interesul pentru călătorii în timpul aşa-numitelor restricţii şi blocării deplasărilor. Interesant este şi faptul că 70% dintre cei ce visau la călătorii viitoare sunt femei, tot doamnele fiind cele în mâinile cărora stau, de cele mai multe ori, deciziile legate e vacanţele familiilor”, relevă sondajul.

Printre utilizatorii care au fost în vacanţă în 2019, 52% şi le-au petrecut în străinătate şi peste 37% în România. Aproape 12% din clienţii eSky chestionaţi nu au plecat nicăieri în vacanţă anul trecut. 

Cu toate acestea, 57% din respondenţi au căutat online informaţii despre călătorii în perioada carantinei. 

”Persoanele care planifică deja vacanţa din acest an se gândesc încă unde să plece: 55% declară că doresc să plece în străinătate, iar alţi 41% au în vedere România, cel mai probabil în aşteptarea informaţiilor despre deschiderea frontierelor şi relansarea zborurilor”, menţionează compania.

Utilizatorii de Internet care deja visează la noi călătorii în timpul carantinei, îşi orientează cel mai adesea gândurile către ţările europene (57%), apoi către ţările exotice (28%), călătoriile în România (22%), iar apoi se află city-break-urile (14%). 8% dintre respondenţi doresc ca perioada călătoriei să fie mai lungă decât de obicei.  

”Imediat ce se ridică restricţiile, 78% dintre respondenţi doresc să călătorească în străinătate anul acesta. Dintre aceştia, 70% fac parte din segmentul cu vârstă cuprinsă între 34-54 de ani. Iar majoritatea celor ce nu doresc să plece în străinătate din cauza restricţiilor legate de situaţia Covid-19 fac parte din segmentul de peste 54 de ani, aşa cum era de aşteptat, având în vedere faptul că acest segment este cel mai sensibil la Covid-19”, menţionează agenţia de turism.

84% dintre clienţii eSky.ro au călătorit în străinătate în ultimele 12 luni. În acest an, utilizatorii eSky.ro îşi planifică activ călătoriile în străinătate, considerând că restricţiile şi obligaţiile de carantină vor fi în curând ridicate. 

Sondajul arată că 80% dintre utilizatori îşi planifică o călătorie în străinătate în acest an, iar 73% plănuiesc o vacanţă în această vară. 39% dintre ei doresc să călătorească cât mai curând posibil, iar alţi 26% - în următoarele trei luni. 32% dintre respondenţi au declarat că intenţionează să utilizeze ajutorul agenţiilor online de turism atunci când îşi planifică călătoriile în străinătate.

„În ciuda pandemiei, 55% dintre respondenţi doresc să-şi petreacă vacanţa din acest an în străinătate, cu 3 procente mai mult faţă de anul trecut când nu existau restricţii (aceştia petrecând ultima vacanţă, în proporţie de 52% în străinătate în 2019). 41% dintre respondenţi doresc să-şi petreacă vacanţa din acest an în ţară iar restul de 14% nu ştiu încă”, relevă sondajul.

Mijlocul de transport preferat pentru această vacanţă este avionul pentru 77% din respondenţi, urmat de maşină cu 15%.  

Respondenţii românii preferă cazarea la hotelul în proporţie de 59% din totalul celor chestionaţi, 17% preferă pensiunile, 16% casele de vacanţă şi 9% ar rezerva apartament de tip suite.

Din cei 41% ce doresc să petreacă vacanţa acestui an în România, 46% doresc să meargă la munte, 40% la mare, 21% în locuri/oraşe apropiate de casă iar 7% în apropierea unui lac. 

Tipul de cazarea preferat în România este hotelul cu 40% din total, urmat de pensiuni în proporţie de 37%, şi case de vacanţă cu 23%.

În topul destinaţiilor de vacanţă în străinătate pe care le-au avut în vedere clienţii eSky.ro sunt: Grecia (35%), Spania (28%), Italia (26%). Franţa (19%), Egiptul cu 16% din răspunsuri şi Turcia cu 12%.

În topul destinaţiilor de vacanţă în străinătate pe care le au în vedere clienţii eSky.ro pentru 2020, se află: Grecia (32%), Spania (28%), Italia (22%), Franţa (19%), Turcia (17%), Egipt (15%), Croaţia (12%), iar cu 9% fiecare, avem ca ţări preferate: Malta, Maldive, Thailanda şi Bulgaria.

”Comparând preferinţele actuale faţă de cele din trecut, remarcăm că nu există diferenţe majore în clasament, lista ţărilor alese fiind identică, cu mici modificări în procente. Acest fapt ne arată că, indiferent de pandemie, alegerile/preferinţele clienţilor noştri au rămas constante”, arată compania.

Atunci când vine vorba de viitoarea călătorie, cei mai importanţi factori luaţi în considerare sunt: preţul (54%), siguranţa destinaţiei aleasă (48%), destinaţia (30%), data (20%) precum şi mijlocul de transport (17%)

Studiul a fost făcut şi pe utilizatorii eSky din Brazilia, Polonia, Bulgaria şi ai Regatului Unit, pe un eşantion total de 2.775 persoane.

”În ceea ce priveşte clienţii eSky din Europa, cele mai populare destinaţii de vacanţă în 2020 rămân Top 3: Grecia, Italia şi Spania. Pentru utilizatorii eSky din Brazilia, avem Spania şi Italia ca destinaţii comune cu Europenii dar Portugalia conduce detaşat cu 39% din răspunsuri urmată de Statele Unite (34%)”, menţionează compania.

Agenţia online de turism eSky a avut o cifră de afaceri pe 2019 în valoare de 7,4 milioane de euro, la o valoare totală tranzacţionată de 45,5 milioane de euro. Activă pe piaţa locală încă din 2009, aceasta este parte a grupului eSky, cu sediul central în Polonia. Grupul are 50 de pieţe deschise în acest moment, atât în America de Sud, în America de Nord, cât şi în Europa, Asia, Australia şi Africa. eSky oferă servicii complete de travel: bilete de avion, hoteluri, zbor + hotel (pachete dinamice), închirieri maşini şi asigurări de călătorie.

 

  
  
  
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.