Agenţia de turism J’Info Tours a anunţat o creştere a numărului de cereri privind vacanţele care includ destinaţii exotice, astfel că în urma analizei comportamentului de cumpărare al turiştilor companiei, pe primele şase luni din acest an, s-a observat o majorare cu 24% a vânzărilor de circuite în America de Sud, Africa şi Asia faţă de perioada ianuarie – iunie 2018.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Călătorilor români au început să le placă din ce în ce mai mult: aventura, circuitele cu activităţi inedite, cu obiective turistice şi trasee în mijlocul naturii, combinate cu scurte programe culturale, în oraşe ca: Mexico City, Lima, Santiago de Chile, La Paz, Buenos Aires sau Rio de Janeiro”, a declarat Carmen Pavel, preşedintele J’Info Tours.

Ea afirmă că sunt unii călători români care preferă să consume bugetele de vacanţă de 3.500 - 4.000 de euro, stabilite pentru un an sau doi, doar pe 12 zile la ”capătul lumii”, în arhipelagul Ţara de Foc, aparţinând Argentinei şi Chile.

Asta ”datorită experienţelor de care au parte, printre care se numără: vizitarea celui mai sudic oraş de pe planetă, Ushuaia, numit şi Poarta Antarcticii, croazierele către insula Lobos, care prilejuiesc întâlniri cu pinguini şi lei de mare, dar şi croazierele printre icebergurile gheţarului Perito Moreno, a precizat Carmen Pavel.

De asemenea, J’Info Tours a constatat creşterea numărului de cereri pentru 2020, către locurile încărcate de istorie şi elemente ale civilizaţiilor precolumbiene.

Astfel, tot mai mulţi aleg circuitele J’Info Tours care au incluse în program situri ale mayaşilor, incaşilor şi aztecilor, pe parcursul căreia se vizitează: Machu Picchu, Valea Sacră a Incaşilor de pe râul Urubamba, lacul Titicaca, Cuzco şi alte obiective înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO.

“Cele mai avantajoase şi atractive vacanţe în America de Sud sunt cele de tip 2 în 1, adică circuit combinat cu sejur. Călătorii vor să viziteze cât mai multe temple şi piramide mayaşe, dar vor să stea şi pe plajele de la Marea Caraibilor. Le oferim această oportunitate, la preţuri pornind de la 1.699 euro/persoană”, a adăugat preşedintele J’Info Tours, Carmen Pavel.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.