Agent Green apreciază, vineri seară, că intenţia vicepremierului interimar Tanczos Barna de a scoate ursul brun de pe lista speciilor protejate nu are nicio logică. Organizaţia susţine că este ca şi cînd ai avea un pacient cu febră, refuzi tratamentul, refuzi să elimini cauza bolii, iar în final împuşti termometrul. ”Problema României nu este că legea protejează prea mult ursul. Problema României este că statul a protejat prea puţin oamenii şi prea puţin ursul”, apreciază organizaţia de protecţia mediului.
"Fii atent ce idee genială i-a mai trecut prin cap lui Tánczos Barna. După ce a petrecut ani întregi alimentând isteria anti-urs, blocând aplicarea Planului Naţional de Acţiune pentru Conservarea Ursului Brun şi promovând pedeapsa cu moartea drept soluţie universală, acum vrea scoaterea ursului brun de pe lista speciilor strict protejate din Uniunea Europeană", a transmis, vineri seară, Agent Green, într-un mesaj pe Facebook.
Organizaţia apreciază că "iniţiativa lui nu are nicio logică.
"Ai un pacient cu febră. Refuzi tratamentul. Refuzi prevenţia. Refuzi să elimini cauza bolii. După care te plângi că pacientul este tot bolnav şi concluzionezi că trebuie împuşcat termometrul.
De ani de zile, experţii spun acelaşi lucru: conflictele dintre oameni şi urşi se reduc prin gestionarea deşeurilor, protejarea fermelor, garduri electrice, intervenţii rapide, educaţie şi identificarea exemplarelor cu adevărat problematice. Funcţionează peste tot unde se aplică.
Dar toate acestea sunt complicate. Necesită creier raţional. Necesită muncă. Necesită administraţie. Necesită competenţă", a mai transmis organizaţia de protecţia mediului.
Potrivit Agent Green, mult mai simplu este să declari război total unei specii: "În logica aceasta, dacă există accidente rutiere, interzicem maşinile. Dacă există incendii, scoatem focul de pe lista fenomenelor naturale. Dacă există inundaţii, cerem Comisiei Europene să declasifice râurile".
"Acum ni se spune că ursul trebuie să piardă protecţia strictă deoarece există conflicte cu oamenii.
Dar tocmai pentru situaţiile de conflict există derogări, intervenţii şi mecanisme legale deja prevăzute de legislaţia europeană. Problema României nu este că legea protejează prea mult ursul. Problema României este că statul a protejat prea puţin oamenii şi prea puţin ursul.
A abandonat comunităţile locale. A abandonat prevenţia. A abandonat educaţia. A abandonat aplicarea propriilor planuri. Iar acum ni se cere să credem că vinovat este ursul? ", au mai transmis reprezentanţii Agent Green.
Potrivit acestora, "în doar câţiva ani, una dintre cele mai spectaculoase specii ale Europei a fost transformată din simbol al naturii sălbatice într-un inamic public permanent", dar nu pentru că ursul s-a schimbat, "ci pentru că unii politicieni au descoperit că frica aduce mai multe voturi decât soluţiile".
"Ursul brun nu este problema României. Problema României este incapacitatea de a convieţui inteligent cu propria natură. Iar când un politician îţi spune că soluţia este să reduci protecţia unei specii după ce ani la rând ai refuzat să aplici măsurile care ar fi redus conflictele, nu priveşti un plan de conservare. Priveşti o încercare de a transforma un eşec administrativ într-o victorie politică", a mai transmis organizaţia.
Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, susţine că România trebuie să facă demersuri la UE pentru a schimba legislaţia cu privire la ursul brun, urmând exemplul nemţilor care au reuşit să modifice legislaţia referitoare la protecţia lupilor.




























