Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) anunţă, marţi, că doar două dintre barjele ruseşti care alimentează nave la Constanţa mai fac această activitate, cea de-a treia renunţând acum câteva luni, când au fost impuse primele restricţii. Aceste barje îşi desfăşoară activitatea în afara portului. Administraţia precizează că serviciul de bunkeraj este efectuat în condiţii de siguranţă în Portul Constanţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În portul Constanţa, în acest moment, din cele trei barje licenţiate pentru efectuarea serviciului de aprovizionare combustibili la nave (bunkeraj), doar două mai efectuează acest serviciu, iar cea de-a treia şi-a încetat activitatea acum câteva luni, atunci când a fost instituit embargoul împotriva navelor ruseşti. Cele două barje pot efectua aprovizionarea navelor cu combustibili în rada portului Constanţa (în afara portului)”, a transmis, marţi, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC).

Instituţia precizează că, în prezent, în portul Constanţa sunt licenţiate nouă companii pentru aprovizionarea cu combustibili şi ulei la nave. Firmele licenţiate pot alimenta navele la cheu cu ajutorul cisternelor, cu motorină, iar Oil Terminal poate alimenta prin conducte şi cu păcură. 

”Având în vedere că portul Constanţa nu reprezintă un punct nodal de aprovizionare cu combustibili pe rutele navelor, considerăm că nu vor fi blocaje în acest sens, în situaţia dată.  Un punct nodal de aprovizionare a navelor cu combustibili (aşa cum sunt porturile Istanbul din Turcia sau Pireu din Grecia) aprovizionează zilnic zeci sau sute de nave, în timp ce în portul Constanţa ne referim la 600 de nave pe an”, a mai transmis instituţia. 

Reprzentanţii acestea apreciază că aprovizionarea cu combustibili la nave în Portul Constanţa se va desfăşura în continuare în condiţii optime.

”În contextul noilor sancţiuni stabilite de statele UE la începutul acestei săptămâni, apreciem că aprovizionarea cu combustibili la nave în Portul Constanţa nu poate fi afectată şi se va desfăşura în continuare în condiţii optime. Aprovizionarea cu combustibili a navelor (serviciul de bunkeraj) în portul Constanţa este un serviciu economic realizat exclusiv de operatori privaţi, iar statul român, prin CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, nu are calitatea de a efectua acest serviciu”, a mai transmis instituţia. 

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.