Administraţia preşedintelui american Joe Biden elaborează un ordin executiv menit să simplifice aprobarea lansărilor de rachete private, pe fondul unui efort mai amplu de a aduce claritate juridică şi de reglementare pentru companiile americane din sectorul spaţial, de la călătoriile în spaţiu şi până la staţiile spaţiale private, au declarat doi oficiali americani citaţi de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ordinul ar face parte dintr-un impuls al Consiliului Naţional Spaţial al Casei Albe de a moderniza reglementarea spaţială din SUA, care nu a reuşit să ţină pasul cu ritmul din ce în ce mai ambiţios al investiţiilor şi dezvoltării sectorului privat.

Ordinul, care urmează să fie gata pentru semnarea de către preşedintele Biden până la începutul anului 2023, este menit să simplifice procedurile de acordare a licenţelor conform legilor existente pentru activităţi spaţiale de rutină, cum ar fi lansarea de rachete şi desfăşurarea sateliţilor, a spus una dintre surse, care a cerut să nu fie numită.

Ordinul va însărcina Departamentul de Comerţ al SUA să creeze un instrument online care să ajute să ghideze companiile prin procesele de licenţiere ale diferitelor agenţii pentru activităţi legate de spaţiu, a spus una dintre surse.

Vicepreşedintele SUA Kamala Harris, care prezidează Consiliul Naţional Spaţial, şi-a semnalat intenţia de a codifica noi reguli pentru activităţile spaţiale private, dar planul pentru ordinul executiv nu a fost făcut public.

O purtătoare de cuvânt a lui Harris nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii. În timp ce administraţiile anterioare au făcut puţine progrese în modernizarea legilor spaţiale din SUA, efortul mai amplu al administraţiei Biden de a stimula noi reguli, pe lângă cele vizate de ordinul executiv, vine cu o urgenţă mai mare din cauza ritmului investiţiilor private în spaţiu.

NASA face, de asemenea, eforturi pentru a privatiza o mare parte din activităţile sale pe orbită terestră joasă. Companii precum SpaceX deţinută de Elon Musk, Blue Origin a lui Jeff Bezos, Boeing şi multe altele sunt aşteptate să investească miliarde de dolari în următorul deceniu în proiecte care includ staţii spaţiale private, sateliţi de serviciu şi nave spaţiale pe orbită.

O echipă de oficiali americani care elaborează ordinul executiv studiază, de asemenea, modalităţi de a stimula acţiunile Congresului care ar acorda anumitor agenţii federale rolul de a autoriza şi supraveghea acele întreprinderi spaţiale, a spus una dintre surse.

Ordinul executiv este considerat un pas timpuriu pentru simplificarea reglementărilor existente înainte ca noile reguli să se contureze.

Companii precum Blue Origin, Axiom Space şi altele dezvoltă staţii spaţiale private cu proceduri neclare privind modul în care pot curta guvernele străine în calitate de clienţi sau îşi pot executa misiunile în spaţiu.

Alte zone nereglementate includ mineritul de asteroizi, pentru care startup-ul AstroForge a anunţat planuri, şi curăţarea resturilor orbitale, pe care companii precum Astroscale doresc să le abordeze. Reglementările actuale din SUA vizate în ordin acoperă activităţi legate de spaţiu pe Pământ, cum ar fi supravegherea de către Administraţia Federală a Aviaţiei a siguranţei locului de lansare şi alocarea spectrului de sateliţi de către Comisia Federală de Comunicaţii.

Cu toate acestea, lipsa unor reguli pentru activităţile private în spaţiu complică legăturile companiilor spaţiale cu potenţiali clienţi, investitori şi asigurători care au nevoie de mai multă securitate juridică.

”Este practic... un loc fără lege”, a spus despre spaţiu John Logsdon, fondatorul institutului de politică spaţială al Universităţii George Washington.

NASA speră să aselenizeze oameni pe Lună înainte de sfârşitul deceniului în cadrul programului său Artemis, care implică zeci de companii, inclusiv SpaceX.

Companiile intervin din ce în ce mai mult în alte ţări.

Staţii spaţiale private precum Orbital Reef, pe care Blue Origin o dezvoltă împreună cu Boeing şi Sierra Space, ar putea fi instalate până în 2030.

Aceste staţii ar înlocui Staţia Spaţială Internaţională, un laborator de ştiinţă orbitală învechit, gestionat de un grup de guverne, careinclud Statele Unite, Rusia şi Agenţia Spaţială Europeană.

În această lume nouă, puterile guvernamentale spaţiale vor deveni clienţi şi se aşteaptă să ofere finanţare critică timpurie, au spus directorii din industrie.

Modul în care părţile vor interacţiona rămâne neclar.

”Trebuie să am un mediu de reglementare favorabil”, a declarat vicepreşedintele senior al Blue Origin, Brent Sherwood, într-un interviu din septembrie.

Oficialii de la Casa Albă au organizat mai multe ”sesiuni de ascultare” cu companiile spaţiale, începând cu 14 noiembrie, pentru a discuta ce reguli ar dori să vadă industria spaţială, potrivit unor persoane familiare cu întâlnirile.

Forţa administraţiei Biden de a actualiza reglementările spaţiale este crucială pentru menţinerea SUA în conformitate cu legislaţia internaţională.

Tratatul pentru spaţiul cosmic din 1967 cere ţărilor să supravegheze activităţile cosmice ale companiilor lor şi, în mare parte, face guvernele responsabile pentru comportamentul spaţial al acestor entităţi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.