Acţiunile Spotify u crescut luni cu 12% după scuze prezentate de podcasterul american Joe Rogan, care a fost acuzat de dezinformare privind pandemia de Covid-19, şi îmbunătăţirea ratingului titlurilor de către Citigroup, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Săptămâna trecută, controversele legate de podcasterul Joe Rogan au dus la scăderea valorii de piaţă a Spotify cu peste 2 miliarde de dolari.

Luni, investitorii au părut să renunţe la controversa care a afectat acţiunile săptămâna trecută, preţul acţiunilor Spotify urcând cu 12% după ce Citigroup a îmbunătăţit recomandarea referitoare la acţiunile companiei la ”cumpărare”, de la „neutru”, spunând că Spotify îşi va putea îmbunătăţi activitatea de publicitate.

 Spotify a spus că va adăuga un avertisment de conţinut la orice episod cu discuţii despre Covid, pentru a încerca să potolească controversa, un prim pas în domeniul moderaâării conţinutului pe care alte platforme tehnologice l-au considerat dificil şi costisitor.

Emisiunea lui Rogan, The Joe Rogan Experience, este cel mai ascultat podcast de pe Spotify şi este esenţial pentru planul companiei de a se extinde dincolo de muzică şi de a-şi înfrunta rivali precum Apple şi Amazon.com pentru o parte din piaţa de podcasting.

Într-o postare video pe Instagram de 10 minute, făcută duminică seara, Rogan şi-a cerut scuze companiei Spotify pentru reacţiie adverse, dar a apărat invitarea unor oaspeţi controversaţi.

”Dacă v-am supărat, îmi pare rău. Voi face tot posibilul să încerc să echilibrez aceste puncte de vedere mai controversate cu perspectivele altora, astfel încât să putem găsi un punct de vedere mai bun”, a spus Rogan.

Rogan este un sceptic proeminent în ceea ce priveşte vaccinurile, iar părerile sale despre vaccinuri şi restricţiile guvernamentale pentru a controla răspândirea virusului au dus la plecarea de pe platforma Spotify a unor persoane proeminente, de la cântăreţul şi compozitorul Neil Young la chitaristul Nils Lofgren şi profesorul şi autoarea de bestseller-uri americane Brene Brown.

Cântăreaţa şi compozitoarea Joni Mitchell a cerut, de asemenea, ca muzica ei să fie scoasă de pe Spotify, citând o scrisoare semnată de sute de profesionişti din domeniul medical care îndeamnă platforma să îl împiedice pe Rogan să răspândească falsuri în legătură cu pandemia.

Spotify a cheltuit miliarde de dolari pentru a-şi construi afacerea cu podcasturi şi are în prezent peste 3 milioane de titluri pe platforma sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.