Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de luni în creştere, susţinute de speranţele investitorilor într-o redresare economică rapidă şi de acorduri de preluare a unor companii, de ordinul miliardelor de dolari, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Indicele pan-european STOXX 600 a urcat cu 0,3%, continuând creşterea de 3,5% înregistrată săptămâna trecută, care a fost în ton cu pieţele globale, Wall Street şi un indice al acţiunilor la nivel mondial, care au atins maxime record.

Titlurile Dialog Semiconductor au avansat cu 16%, la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, în urma unui acord prin care producătorul japonez de cipuri Renesas Electronics a convenit preluarea designerului de cipuri listat la Frankfurt, pentru 4,9 miliarde de euro în numerar.

”Sunt multe companii europene care au pierdut interesul investitorilor internaţionali, iar acest acord arată că investitorii globali, în special americani, japonezi sau chinezi vor să investească în astfel de nume”, a spus Chris Bailey, analist european la firma Raymond James.

Compania franceză Veolia Environnement a anunţat că lansează o ofertă pentru preluarea integrală Suez, care o evaluează la 11,3 miliarde de euro, după ce a renunţat la eforturile de a obţine sprijinul consiliului de administraţie al Suez.

Indicele german DAX a stagnat, după ce a atins un nivel record la începutul tranzacţiilor. CAC 40 al bursei din Paris a avansat cu 0,47%, iar FTSE 100 al bursei din Londra a crescut 0,53%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.