Acţionarii Teraplast, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcţii din România, au anunţat, vineri, aprobarea de principiu a fuziunii dintre subsidiarele Teraplast Recycling şi Politub, prin absorbţia de către Teraplast Recycling a societăţii Politub.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Politub, companie parte din Grupul TeraPlast încă de la înfiinţarea din 1994, va fi absorbita prin fuziune de TeraPlast Recycling – companie specializată pe reciclarea PVC-ului rigid. Din punct de vedere operaţional, fuziunea prin absorbţie va crea premisele realizării de economii de costuri de administrare a celor două societăţi implicate şi va elimina structurile manageriale şi administrative paralele ale celor două societăţi, coordonarea şi administrarea acestor societăţi urmând a fi astfel eficientizată”, arată un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

După realizarea fuziunii, Politub va fi dizolvată, fără a intra în lichidare, urmând a fi radiată din Registrul Comerţului, iar TeraPlast Recycling va continua să existe în forma juridică actuală.

În 2017, TeraPlast a ajuns la o participaţie de 99,99% în Politub, producător de tubulatură din polietilenă. În urma achiziţiei, activitatea Politub a fost transferată către TeraPlast, devenind segmentul de polietilenă al Grupului TeraPlast. Astfel, în perioada 2018-2019 compania nu a mai avut activitate. TeraPlast Recycling coordonează activitatea de reciclare a Grupului TeraPlast, preluând linia de business Reciclare din aprilie 2019, în urma transferului acesteia din TeraPlast SA.

Cu o capacitate anuală de procesare de 12.000 de tone, compania este cel mai mare reciclator de PVC rigid din România şi între primii zece reciclatori de PVC rigid din Europa.

Proiectul de fuziune va fi depus spre înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.