Acţionarii producătorului de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, au aprobat demararea fazei I a strategiei pentru proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 a centralei nucleare, proiectul fiind repus pe ordinea de zi la solicitarea actionarului majoritar, Ministerul Energiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Aprobarea de către acţionari a primei fazei a proiectului de retehnologizare a Unităţii 1 înseamnă efectiv asigurarea continuităţii acestui proiect pentru SNN, fără întârzieri, cu respectarea graficului de timp pentru fiecare etapă şi subetape. Extinderea numărului de ore de operare până la atingerea a 30 ani de funcţionare, în baza experienţei internaţionale, adaptată la datele tehnice ale CNE Cernavodă, va determina ca oprirea efectivă a Unităţii 1 pentru retehnologizare să aibă loc în perioada decembrie 2026-decembrie 2028”, spune directorul general al SNN, Cosmin Ghiţă, într-un comunicat.

El spune că retehnologizarea Unităţii 1 este în prezent proiectul prioritar al SNN, fiind gestionat integral de companie şi, simultan, cel mai mare proiect de investiţii al unei companii energetice româneşti, ”unul care asigură încă 30 de ani de operare şi producţie, la mai puţin de jumătate din costul unei unităţi noi nucleare de tip CANDU”.

În prezent, se află în derulare o serie de studii, datele relevante cu privire la unele dintre echipamentele/structurile, sistemele sau componentele vizate putând fi obţinute doar în timpul opririlor planificate ale Unităţii 1, astfel că demararea studiului de fezabilitate trebuie să ţină cont de toate datele de intrare disponibile pentru elaborarea unui document complet şi suficient fundamentat.

”Este singura investiţie majoră, derulată exclusiv de SNN, căre răspunde simultan necesităţilor de sistem energetic şi ţintelor de decarbonizare”, adaugă Cosmin Ghiţă.  

Faza 1 a proiectului de retehnologizare va include activităţile necesare asigurării funcţionarii Unităţii 1 pentru o perioadă de 30 de ani, adică extinderea numărului de ore de funcţionare la putere nominală suplimentar celor 210.000 de ore estimate iniţial prin proiect.

”Pe baza studiilor şi experienţei internaţionale a altor centrale nucleare de tip CANDU 6, dar şi în baza inspecţiilor SNN şi a rezultatelor acestora, în scopul optimizării producţiei Unităţii 1 CNE Cernavodă cu respectarea aceluiaşi nivel de securitate nucleară, prelungirea duratei de operare dincolo de durata estimată iniţial prin proiect certifică în primul rând calitatea actului de operare până în prezent şi oferă premisele obţinerii unor avantaje evidente pentru proiect, companie şi contribuţia unei surse stabile, nesupusă factorilor climatici, în sistemul energetic”, a declarat directorul general la SNN.

Faza 1 va include şi activităţile de organizare a proiectului, la începutul anului 2018 urmând a se opera modificările organizaţionale şi logistice rezultate din studiul deja contractat de SNN, dar şi procesul de finalizare a documentatiilor suport necesare pentru pregătirea studiului de fezabilitate.

De asemenea, această etapă va cuprinde şi studiul de fezabilitate, inclusiv supunerea spre aprobare a acestuia de către acţionari, în anul 2021.

”Studiul de Fezabilitate  va îngloba toate rezultatele studiilor tehnice şi analizelor de securitate, în aşa manieră încât să permită o definire cât mai bună a proiectului, atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere financiar. În acest sens, având în vedere gradul înalt de specializare, majoritatea acestor studii şi analize tehnice şi de securitate nucleară trebuie şi vor fi realizate de firme de inginerie nucleară specializate, de multe ori numai pe anumite segmente punctuale, aspect care excede cadrul competentelor firmelor care, în mod uzual, întocmesc studii de fezabilitate pentru proiecte de investiţii”, se precizează în comunicat.

Astfel, pentru redactarea studiului de fezabilitate sunt necesare analize de specialitate din partea unor firme specializate de inginerie nucleară.

SNN a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 133,78 milioane lei (29,2 milioane euro), în creştere de 77 de ori faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul creşterii producţiei şi a încasărilor.

Producţia de energie a companiei a crescut în primul semestru cu 5,5%, la 5.066 GWh, ”în condiţiile unei opriri planificate semnificativ mai reduse a unităţii planificate să intre în oprirea planificată”, arată raportul companiei.

Veniturile din vânzarea energiei electrice au urcat în primele şase luni cu 20,2%, la 869,7 milioane lei.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Nuclearelectrica este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi avea, în 28 septembrie,  o valoare de piaţă de circa 2,2 miliarde lei (480 milioane euro).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.